Campionate

Bayern depinde de Robben

Cristi Chivu s-a chinuit degeaba să se ţină de Arjen Robben

Articol de Constantin Popescu  —  Friday, 25 February 2011

Olandezul a dat altă dimensiune trupei lui Van Gaal de la revenirea după accidentare


Cristi Chivu s-a chinuit degeaba să se ţină de Arjen Robben. Olandezul tot a scăpat o dată şi a şutat tare, iar mingea respinsă de Julio Cesar i-a prilejuit lui Gomez să semneze victoria obţinută de Bayern pe terenul Interului (1-0). Faza a arătat cum nu se poate mai bine importanţa atacantului de 27 de ani în formaţia condusă de Louis van Gaal. Practic, datorită geniului său, el a contribuit devisiv la renaşterea bavarezilor o dată cu revenirea după accidentare.

Era luna trecută. Bayern suferea în Bundesliga, ajunsese la mijlocul clasamentului. Absent din vară, din cauza leziunii la genunchi suferită la Mondial, Robben a reintrat şi şi-a început recitalul. Victime i-au căzut toţi adversarii întîlniţi în cale, ultimul pe listă fiind Chivu, dar şi colegii. La meciul de la Bremen (3-1), Arjen nu s-a sfiit să-l lovească în figură cu pumnul pe Thomas Muller, deranjat de atitudinea acestuia pe gazon. A fost un gest nepotrivit, dar aşa el le-a arătat celorlalţi jucători că trebuie mai multă implicare, mai multă determinare.

Împingîndu-şi coechipierii de la spate şi cu goluri esenţiale, Robben a schimbat pur şi simplu faţa lui Bayern, i-a oferit rapid o nouă dimensiune. Chiar Van Gaal a admis: "Cu Arjen pe teren sîntem o altă echipă".

4 goluri şi două pase decisive a dat Robben de la reintrarea la Bayern; are o reuşită la fiecare 101 minute jucate

BAYERN CU ROBBEN (5 partide)
- 80% victorii
- 2,6 puncte pe meci
- 3,2 goluri pe meci

BAYERN FĂRĂ ROBBEN (18 partide)
- 44% victorii
- 1,6 puncte pe meci
- 1,8 puncte pe meci

CURIOZITĂŢI DESPRE ROBBEN
- Agent îi este tatăl său, Hans;
- E căsătorit cu Bernadien. Se ştiu din liceu şi împreună au un băiat, Luka (3 ani), şi o fată, Lynn (un an);
- Vorbeşte fluent engleza, spaniola şi germana;
- Nu revede niciodată meciurile pe care le-a jucat;
- Cîntăreţul preferat este Lionel Ritchie;
- Cel mai tare îl place să mănînce sushi (mîncare tradiţională japoneză pe bază de orez).


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.