Liga 1

Dănciulescu: "Lui Găman i-ar fi greu să joace titular la Dinamo în faţa lui Moţi şi Grigore!"

"Danciu" l-ar putea avea coleg pe Găman, la Dinamo

Articol de Eduard Apostol  —  vineri, 25 februarie 2011

Veteranul dinamovist a vorbit înaintea startului sezonului despre ultimele mutări din Liga 1 Bergenbier, dar şi despre situaţia sa la echipă


- «Danciu», de ce ţi-ai luat din nou numărul 25 ca la Hercules Alicante?

- Am vrut să schimb ceva, în bine, bineînţeles. Sper să am mai mult succes decît în toamnă. În Spania mi-a mers bine, îmi doresc să repet sezonul de primăvară de la Hercules, acum în folosul lui Dinamo.

- Cine poartă banderola, tu sau Dragoş Grigore?
- Nea Ando va decide cine va purta banderola. Important este ca Dinamo să cîştige, nu că eu sau un alt fotbalist avem calitatea de căpitan de echipă.

- Cîte goluri mai ai pînă-l prinzi pe Cămătaru? Ai calculat?
- Înţeleg eu unde baţi... Mai sînt destule goluri pînă la Rodion Cămătaru. Toată lumea vorbeşte de recorduri. Aş fi ipocrit să nu mă gîndesc că dacă mai dau 10 îl întrec pe acest fotbalist de legendă, dar trebuie să mă ajute şi colegii. Dar primează interesele echipei, mai întîi să cîştige Dinamo şi apoi vorbim de recordul meu.

- Cum crezi că va fi mîine în Regie? Vă e teamă de adversar sau de teren?
- Nu joacă iarba, ci fotbaliştii. Sperăm ca terenul să fie practicabil. Poate s-a curăţat zapăda, însă tot va fi greu să joci fotbal. Aşa a fost să fie, nu poţi da vina pe nimeni.

- Îi vezi pe Găman şi pe Bărboianu titulari în Ştefan cel Mare?
- Găman este valoros, dar îi va fi greu să se adapteze urgent, să fie titular. Mai ales că este un cuplu sudat în apărarea noastră, mă refer la Moţi şi la Grigore.

- Mai ai chef să joci fotbal cînd campionatul poate fi decis la «masa verde»?
- E problema comisiilor, nu a noastră vizavi de faptul că Pandurii au pierdut cele 3 puncte din meciul cu Oţelul fără să se bată mingea. Şi nu ai de ce să-i acuzi pe gălăţeni. Pandurii n-au vrut să plătească o sumă de bani pe care au recunoscut-o din moment ce au achitat din ea lunile trecute.

- Ţi-ar conveni să luaţi şi voi 3 puncte fără muncă?
- Eu aş vrea să-i învingem pe teren.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.