Campionate

Alessandro Del Piero: "Vreau să semnez un contract în alb cu Juventus"

Articol de Iulian Focşăneanu  —  Saturday, 26 February 2011

Alessandro Del Piero s-a oferit să semneze un contract în alb cu Juventus, infirmînd astfel zvonurile că şi-ar dori mai mulţi bani pentru a parafa un nou acord. Căpitanul de 36 de ani este jucătorul "alb-negrilor" din 1993 şi mai are contract cu Juventus pînă în vară.

"Am semnat primul contract cu Juventus tot în alb. Şi pe acesta îmi doresc să îl semnez la fel. Nu este vorba despre bani, am cîştigat destui în cariera mea de fotbalist cu toate că aş fi primit mult mai mulţi dacă acceptam ofertele altor cluburi. Mereu am fost împins de la spate de dragostea profundă pentru fotbal, pentru culori şi pentru fanii acestei echipe" a scris Alessandro pe siteul său oficial.

Del Piero este golgeterul all-time al echipei din Torino (280 de goluri) şi liderul all-time al selecţiilor (667 de meciuri în toate competiţiile), deţinînd în total 14 recorduri absolute pentru Juventus şi fotbalul italian. A cîştigat 7 titluri de campion, 5 Supercupe ale Italiei, Liga Campionilor, Cupa Intercontinentală şi Supercupa Europei. La toate acestea se adaugă şi Cupa Mondială dobîndită pe stadionul din Berlin, în 2006.

"Am vorbit cu preşedintele clubului (Andrea Agnelli) despre dorinţa mea de a fi pe teren sezonul viitor şi nu despre chestiuni financiare. Ataşamentul meu faţă de culori şi fani nu poate fi măsurat în cifre" a adăugat Del Piero, care are un salariu de 4.5 milioane de euro pe sezon.

 

Parcursul echipei Juventus în Serie A poate fi urmărit aici

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.