Ianis Zicu meţine Timişoara în lupta pentru primul loc al Ligii 1. Mijlocaşul bănăţenilor a marcat de două ori în victoria cu Gaz Metan Mediaş şi i-a dedicat ambele goluri mamei sale, decedată în urmă cu o lună de zile. Două ore mai tîrziu, a vorbit pentru GSP.RO.
- Ianis, felicitări pentru goluri. A fost greu meciul cu Gaz Metan?
- A fost destul de greu, dar important e că am avut şansă şi am putut să revenim şi să cîştigăm cele trei puncte puse în joc. Mă bucur că am reuşit să înscriu, mai ales că rămînem fără înfrîngere în acest sezon al Ligii 1.
- Ai marcat 11 goluri, încă trei şi îl depăşeşti pe Bogdan Stancu.
- Nu cred că are vreo importanţă acum. Trebuie să uităm cît mai repede această victorie şi să ne pregătim cît mai bine pentru derby-ul cu CFR Cluj de etapa viitoare. Sper să înscriu şi atunci şi să-i dedic golul căpitanului Dan Alexa, care va lipsi, fiind suspendat
- I-ai dedicat ambele goluri mamei tale!
- I le-am dedicat mamei mele pentru că ştiam că, de acolo de sus, mă vede şi se bucură alături de mine, că am reuşit să înscriu!
- Poate Timişoara să cîştige titlul anul acesta?
- Nu am pierdut nici un meci, normal că sperăm să cîştigăm. Urmează meciuri grele pentru noi, dar trebuie să ne jucăm şansă şi să evoluăm cît mai bine pentru a putea cîştiga fiecare partidă. Consider că nu ne putem lua numai după rezultatele din această etapă, pentru că majoritatea partidelor s-au jucat în condiţii nefavorabile.
Fotbal • Liga 1 • POLI TIMIŞOARA - GAZ METAN 3-1
Zicu promite să lovească şi la Cluj: "Înscriu cu CFR pentru Alexa şi pentru Timişoara"
Articol de Andrei Crăiţoiu — duminică, 27 februarie 2011
{{text}}