Fotbal   •   Liga 1   •   CRAIOVA - STEAUA 0-1

Au ieşit din silenzio stampa » Ce spun Dică şi Bilaşco despre meciul de la Craiova

Dica crede în şansele Stelei la titlu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 27 februarie 2011

Steliştii au iesit din silenzio stampa după victoria de la Craiova. Nicolae Dică a acordat un scurt interviu în care a analizat meciul şi a vorbit despre obiectivul din acest sezon. Fostul decar a făcut un meci discret la prima sa partidă oficială de cînd a revenit la Steaua, ratînd o mare ocazie în prima repriză.



Fostul golgheter încă mai crede în titlu şi e de părere că Oţelul poate pierde puncte în acest retur: "Trebuie să ai parte şi de noroc. Am reuşit să fructificăm una şi să cîştigăm. Craiova a făcut o partida foarte bună. Noi ne dorim din tot sufletul să ajungem pe primul loc. Nu cred că Oţelul poate cîştiga cinci, şase meciuri la rînd", a spus Nicolae Dică



Omul care a marcat golul victoriei pentru Steaua nu se grăbeşte să tragă concluzii după acest meci şi atrage atenţia asupra faptului că meciul cu Braşovul va fi foarte dificil.



"S-a jucat frumos în seara asta. Nu ştiu dacă s-a format o echipă la Steaua, se va vedea la finalul acestui campionat. Vom trage concluziile atunci. Meciul de la Braşov e dificil, pentru că acum toate echipele sînt periculoase. Trebuie să-l tratăm cu atenţie", a spus Bilaşco.



4 goluri a reuşit Marius Bilaşco în acest sezon pentru Steaua

Steaua s-a impus cu 1-0 la Craiova prin golul înscris de Bilaşco în minutul 31 şi se menţine la 10 puncte în spatele liderului Oţelul Galaţi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.