International   •   Stranieri   •   CUPA TURCIEI / GALATASARAY - GAZIANTEPSPOR 0-0 (ÎN TUR 2-3)

Hagi vrea să continue la Galata: "Să pornim de la zero!"

Articol de Constantin Popescu   —  joi, 03 martie 2011

Gică Hagi nu dezarmează. Chiar dacă Galatasaray a ratat şi ultimul trofeu posibil prin eliminarea din "sferturile" Cupei, antrenorul român este ferm: "În faţa noastră mai sînt 11 meciuri în campionat. Există, deci, multe puncte la mijloc. Nu trebuie să renunţăm. Încă putem să prindem un loc în cupele europene".



Gîndurile sale sînt legate de prezent, dar şi de viitor. "Trebuie să venim cu idei noi, cu un nou entuziasm. Să considerăm cu toţii că am începe un alt job. Să pornim de la zero. Gîndirea să ne fie pozitivă, să nu zicem niciodată că nu se poate. Orice este posibil. Mie îmi place munca grea, nu mă feresc de la nimic. Sînt mereu optimist, pus pe fapte bune", a declarat "Regele". Însă, pentru aşa ceva, "este nevoie de o analiză şi de un plan de viitor. Asta e treaba conducerii. EU NU SÎNT PREŞEDINTE. POATE ÎNTR-O ZI VOI FI".



Tot în seama şefilor a lăsat şi situaţia sa: "A fost o noapte dificilă şi dureroasă. Mi-e greu să vorbesc despre eliminare. În privinţa postului meu, dacă voi renunţa sau nu, nu pot spune nimic. Conducerea trebuie să o facă. Eu sînt doar antrenor. Preşedintele şi managerul pot răspunde la o asemenea întrebare".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.