Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

VIDEO / Andone îl susţine pe Mircea Sandu: "Să se restructureze Liga 1! Ar fi frumos să jucăm de patru ori pe an cu Steaua"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 03 martie 2011

Antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone, s-a declarat entuziasmat de posibilitatea restructurării Ligii 1, după ce preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a spus că vrea ca primul eşalon să aibă numai 14 echipe, iar campioana să fie decisă în sistemul play-off, asemeni campionatului elveţian.



"E normal ca Mircea Sandu să-şi dorească întârirea compionatului. Asta presupune şi jucători români foarte buni pe care îi dai la echipa naţională. Nu se diluează competiţia. Dacă vor mai fi probleme din astea financiare normal ar fi să se reducă numărul echipelor, să se joace play-off. Să te întâlneşti cu Steaua de patru ori într-un an ar fi altfel. Ar fi un alt interes", a spus Ioan Andone.



Pînă să restructureze Liga 1, şefii din fotbalul românesc se gîndesc să încerce sistemul în eşaloanele inferioare. Astfel, din sezonul 2013-1014, Liga B ar putea avea numai 14 echipe.



"Am vorbit cu Mircea Sandu ca din campionatul 2013-2014 să se restructureze Liga a II-a, să rămînă numai 14 echipe, asemeni sistemului eveţian. Nu am vorbit cu preşedinţii de cluburi despre asta, aşteptăm să vedem cine rămâne în Liga I şi cine retrogradează", a spus Dumitru Dragomir, preşedintele LPF

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.