Noi detalii în cazul ivorianului au apărut astăzi în tabloidul The Sun. Kolo Toure a fost testat pozitiv pe 12 februarie, după derby-ul dintre City şi Manchester United. Iar rezultatul a fost comunicat clubului miercuri, chiar înaintea meciului din Cupa Angliei cu Aston Villa. Încă nu se ştie exact ce a luat apărătorul lui City, dar se pare că e vorba despre o substanţă interzisă conţinută de un supliment alimentar. Exact cum a păţit şi Adi Mutu, care lua un supliment alimentar pentru slăbit, fără să ştie că acesta conţine o substanţa interzisă, sibutramină.
Fiind recidivist, "Briliantul" a fost suspendat pe o perioadă de nouă luni, în condiţiile în care limita inferioară e "avertisment", iar cea superioară prevede doi ani pe tuşă. Toure, în schimb, ar putea scăpa chiar mai ieftin decît internaţionalul român. Potrivit Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA), în cazul unui supliment alimentar ar fi mai uşor de acceptat o scuză din partea ivorianului, cum că n-a intenţionat nici o clipă să se dopeze. Şi-l ajută inclusiv faptul că n-a mai călcat pînă acum pe bec. Deocamdată, el a solicitat şi prelevarea probei B.
03.03.2011 21:45 / Apărătorul ivorian al lui Manchester City a fost depistat pozitiv cu o substanţă interzisă în fotbalul de performanţă, a anunţat joi seară ziarul britanic The Sun.
Un purtător de cuvînt al clubului englez a declarat: "Federaţia ne-a informat că Toure a fost testat după un meci şi depistat pozitiv. Ca urmare, e suspendat din orice activitate a primei echipe sau a clubului, pînă la finalizarea demersurilor legale".
Toure, care a venit în 2009 la City de la Arsenal, pentru 16 milioane de lire sterline, ar putea fi suspendat pe o perioadă de doi ani dacă se va confirma acuzaţia de dopaj!
International • Campionate • MANCHESTER CITY
Kolo Toure a păţit-o ca Mutu » Găsit dopat din cauza unui supliment alimentar!
Kolo Toure, 29 de ani, joacă la City alături de fratele său, Yaya
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 03 martie 2011
UPDATE /
{{text}}