Ioan Gavrilescu, preşedintele CS Oltchim, a declarat aducerea Anjei Andersen la Oltchim a fost o greşeală pe care clubul şi-o asumă, adăugînd că obiectivul pentru acest sezon este readucerea echipei pe linia de plutire.
Ioan Gavrilescu a dezminţit eventualele tratative cu Mariana Tîrcă, Dumitru Muşi sau Vlad Caba şi a precizat că aducerea Anjei Andersen la Olchim a fost o greşeală pe care conducerea clubului şi-a asumat-o: "Sînt numai invenţii. Nu s-a discutat cu aceşti tehnicieni. Acum sincer, pentru ce să mai aduci acum pe cineva cînd mai sînt patru luni din acest sezon, dintre care numai trei de activitate. În opinia mea, în acest moment şansele de calificare în semifinalele ale Oltchimului sînt de 1%. Cu Voina, aceste şanse cresc la 10%, nu mai mult. Nu înseamnă că îi vom impune ceva. Singurul lui obiectiv va fi să ducă pe linia de plutire o corabie aflată acum în degringoladă. Doar nu o să-i cerem să cîştige patru puncte din două deplasări, după ce Anja a pierdut două meciuri cu ideile ei năstruşnice, ca să nu le spun altfel. Aducerea ei la Oltchim a fost o greşeală pe care ne-o asumăm. Cine nu munceşte nu greşeşte.", a spus Gavrilescu, potrivit mediafax.
{{text}}