Marcatoare a opt goluri împotriva Oltchimului, Mihaela Tivadar spune că le-a simpţit pe vîlcence bulversate şi în scădere de formă.
Componentă a "naţionalei" României, medaliată cu bronz la CE 2010, Mihaela Tivadar a vorbit pentru gsp.ro despre partida cu Oltchim, de joi seara, în care Clujul a oprit invincibilitatea Oltchimului care data din 8 februarie 2009.
- Mihaela, cum aţi reuşit să faceţi egal cu Oltchim, o echipă care avea 54 de succese consecutive în campionat?
- Ne-am mobilizat şi am jucat cu multă ambiţie şi determinare. Nici nu putea fi altfel cînd am avut în spate 4.000 de suporteri. Şi noi veneam după o perioadă tulbure, am pierdut la Baia Mare, ne-am chinuit cu Braşovul şi Craiova, şi de aceea ne propusesem să jucăm cît putem de bine.
- Cum ţi s-a părut Oltchimul? Le cunoşti pe fete foarte bine, ai jucat de atîtea ori împotriva lor.
- Se vede că sînt într-o scădere de formă. Nu mai au încredere în ele. Au valoare, au jucătoare experimentate, dar nu mai au încredere în ceea ce pot face.
- Ai discutat cu ele la final?
- Da, le-am încurajat. Le-am spus că trebuie să-şi revină, ca să aibă încredere că pot face un rezultat bun la Buducnost. Eu una le ţin pumnii şi m-aş bucura să se califice mai departe în Liga Campionilor.
- Mihaela, vizavi de perioada Anja Andersen ai văzut jocurile lor? Cum ţi s-au părut?
- Poate nu ştiu eu prea mult handbal, dar nu am înţeles mare lucru. M-a surprins, sincer, stilul de joc, ceea ce le punea să joace pe fete. Eu am jucat împotriva ei cînd era în Danemarca şi nu făcea atunci astfel de experimente. Şi-a bulversat adversarii, dar şi propria echipă!
- Crezi că e o soluţie bună numirea lui Radu Voina?
- Va aduce un plus la echipă. El le cunoaşte cel mai bine, ştie ce poate fiecare. Şi e genul de antrenor care ştie să te ridice atunci cînd nu mai ai încredere în tine.
- O să mai întîlniţi Oltchim în Cupa României poate. Mai sînteţi capabile de o surpriză?
- Încercăm! Acum am văzut că putem. Nu o să ne dăm la o parte, o să ne luăm cu ele la trîntă, vedem ce o să iasă.
{{text}}