Reprezentanţii lui Lazio Roma, locul 4 în Serie A, şi-au anunţat prezenţa în Giuleşti pentru a-l urmări pe Gabriel Torje. Mijlocaşul de 21 de ani a fost monitorizat şi la partida cu Pandurii de către italieni, care l-ar dori pe Gabi din vară, avînd în vedere că afacerea Ştefan Radu, adus pentru 5,4 milioane de euro în ianuarie 2008, a fost una profitabilă. Evoluţiile sale vor fi prezentate antrenorilor şi conducerii romane, care vor hotărî dacă achită 5 milioane de euro la finalul sezonului.
Vlad Munteanu: "Sînt fresh"
Mijlocaşul Vlad Munteanu, 30 de ani, nu are probleme psihice după ratarea penalty-ului din meciul cu Pandurii (2-2), mai ales că a avut suportul antrenorului şi a conducerii. Andone chiar i-a transmis că va avea încredere în el pe mai departe cînd va fi în situaţia de a executa un penalty. Cu toate că împotriva Rapidului primii doi desemnaţi să bată sînt Dănciulescu şi Cătălin Munteanu. "Sînt fresh! Sperăm să facem un meci bun în Giuleşti şi să avem succes", a spus Vlad Munteanu.
Glume cu Grigorie
Oficialii dinamovişti au anunţat joi noaptea că au intrat în posesia semnăturii mijlocaşului rapidist Ştefan Grigorie, care, din vară, va reveni în custodia totală a clubului din Ştefan cel Mare. "Să aibă grijă să nu se accidenteze la meciul direct sau să nu fie acuzat ca alţi actuali colegi de-ai lui că nu-şi apără corect şansele!", s-au amuzat şefii "cîinilor". Grigorie ar putea evolua diseară în repriza secundă.
Bărboianu la Dinamo 2
Ultima achiziţie a roş-albilor, Ştefan Bărboianu, va evolua azi la Dinamo 2 în meciul cu Săgeata Stejaru. Fotbalistul nu va fi reţinut în lotul echipei pentru derby-ul cu Rapid, întrucît a făcut doar două antrenamente cu "cîinii". Adrian Mititelu a declarat ieri: "Bărboianu va achita nota de plată pentru toate scandalurile din ultimii 30 de ani dintre cele două grupări. O să fac tot posibilul să-l împiedic să joace pînă la vară. Mi-a fost scîrbă cînd l-am văzut în tricoul lui Dinamo".
Inbox
- Roş-albii au cinat cu toţii aseară, după antrenament, la un restaurant în apropierea bazei de la Săftica.
- Acţionarii Cristi Borcea şi Nicolae Badea erau aşteptaţi aseară la Săftica. Totodată, existau premise ca dinamoviştii să aibă un bonus total de 50.000 de euro dacă reuşesc să învingă diseară.
- Claudiu Niculescu: "Sper ca Dinamo să se impună, să învingă. Îmi amintesc cu plăcere cele 4 goluri marcate într-un singur meci în Giuleşti, sper ca un «cîine» să repete istoria sîmbătă seară".
- Liderii galeriei lui Dinamo au anunţat că, în premieră, nu vor arbora mesaje rasiste la derby. Motivul? "Nu mai avem bani pentru amenzi, s-au înăsprit foarte tare penalizările. Vom avea o coregrafie deosebită totuşi", au comentat fanii.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}