Tristeţea e sponsor principal la Steaua. Vă amintiţi o echipă mai mohorîtă decît asta, în care singurul lucru strălucitor e orteza fosforescentă a lui Tănase?
Steaua a-nceput jocul aproape la fel cum îl terminase pe cel cu "Steagul" Braşov: în genunchi. Răzvan Avram a scăpat singur pe stînga în minutul 4, dar s-a emoţionat la vederea banderolei de pe braţul lui Tătăruşanu. Brăneştiul a continuat să îşi facă de lucru în jumătatea roş-albaştrilor, Bănel şi-ai lui păreau împăcaţi cu rolul de echipă mică.
Vreun sfert de ceas, Steaua n-a produs nimic. OK, nu-i vorba despre doar un sfert de oră, ci de 4 ani, dar acum discutam doar despre meciul de la Buzău. Abia spre minutul 20 au început "galbenii" să calce mai cu folos iarba din terenul gazdelor. Nu, n-au ieşit faze de
fotbal, ci doar 3 şuturi bune (Nicoliţă, Tănase, Bicfalvi), suficiente însă pentru a-i face pe cei de la Brăneşti să renunţe la vreo idee de atac.
Iar Cîrţu a plusat după pauză: Onofraş în locul lui Bonfim. Şi inspiraţia lui s-a împletit cum nu se putea mai bine cu fanionul asistentului, înţepenit cu vîrfu-n jos la golul de 1-0. Centrare Onofraş, gol Surdu, din ofsaid. Cîrţu i-a sărit în braţe lui MM, gazdele i-au sărit în cap arbitrului. Iar steliştilor le-a sărit inima din piept 10 minute mai tîrziu, cînd Coman a scăpat singur spre poarta lui Tătăruşanu, dar a tras spre Brăila.
Sorinaccio, ofensiv peste limita suportabilului, cu doar 4 fundaşi în echipa de start, a dat semnalul închiderii şi l-a ridicat pe Ricardo de pe bancă. Iar meciul s-a dus cuminte spre victoria Stelei, acompaniată de acuzele rivalilor, "aţi cîştigat cu arbitrii!", şi de dilema patronului, care ştie că echipa lui n-a pierdut niciodată în primul meci cu un antrenor nou pe bancă. Asta o fi singura soluţie pentru a înveseli o echipă mai tristă ca niciodată? Un alt tehnician la fiecare etapă?
Vezi AICI o galerie foto cu cele mai tari poze de la Steaua-Brăneşti!
{{text}}