International   •   Stranieri   •   STRANIERI DE WEEK-END

Parks: "Jucătorii români au adus un plus la Khazar"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 12 martie 2011

Golgeterul de la Khazar Lankaran, Winston Parks, fostul jucător al Politehnicii Timişoara, a devenit preferatul suporterilor după ce a marcat de fiecare dată în ultimele trei partide ale echipei antrenate de Mircea Rednic.

În ultimul meci de cupă, între Khazar şi Neftci, încheiat la egalitate 1-1, Parks a jucat accidentat, avînd probleme musculare din cauza programului încărcat avut de azeri, dar costaricanul a reuşit să marcheze şi să califice echipa în semifinalele competiţiei.



"Jucătorii români au adus un plus echipei"



"Deja se văd rezultatele transferurile din timpul pauzei de iarnă. Jucătorii români au adus un plus echipei. În ultimul an am încercat să ne bazăm pe rezerve în momentul în care un titular se accidenta, dar ne lipsea experienţa. Dar acum avem un lot numeros şi putem apela la oricine de pe bancă, cu succes."



Întrebat ce surprize îi rezervă viitorul la naţionala statului Costa Rica, pentru care a fost marcat de 6 ori în cele 23 de selecţii, jucătorul în vîrstă de 29 de ani a explicat că selecţionerul preferă pentru moment jucătorii tineri.



"Avem un antrenor al cărui ţel este acela de a căuta jucători tineri pentru o generaţie nouă şi de aceea nu preferă să mai cheme experimentaţi. De fiecare dată cînd dau un gol, reuşita mea este televizată şi în Costa Rica, aşa că dacă va avea nevoie de mine, sunt disponibil. Momentan mă concentrez pe titlu de campion în Azerbaidjan şi pe Cupă."



Clubul fondat în 2004 s-a calificat pentru grupa care îi permite să se lupte la titlu de campioană în Azerbaidjan, urmînd ca mîine să joace prima partidă în faţa celor de la AZAL.



În acest moment evoluează nu mai puţin de 9 români sub comanda lui Mircea Rednic: Scarlatache, Frăsinescu, Mureşan, Muşat, Piţ, Chiacu, Doman, Stancu, Piţurcă

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.