Un derby. Nu ACEL derby, dar un derby. Istorie, orgolii, frustrări, revanşe, poliţe neplătite. S-a jucat aspru, semn că glumiţele cu miros de cărbune ale şefilor, foşti, actuali şi viitori dinamovişti, nu i-au contaminat şi pe fotbalişti. Muncă patriotică înainte de primul fluier al lui Robert Dumitru, Cesinha fiind campion la strînsul rolelor de hîrtie care rezultaseră din butaforia destinată intrării echipelor pe teren.
Muncă şi iar muncă la centrul terenului, unde Nicolae Grigore urma să-i arate lui Costin Lazăr că nu e de neînlocuit. Zbatere şi în faţă,
unde Cassio şi Pancu trebuiau să fie alternativa cîştigătoare la Herea şi Sburlea. Pătraşcu în replică dinamovistă, pe locul titularului tradiţional Cătălin Munteanu. Marius Alexe în faţă pe locul lui Liviu Ganea, Dănciulescu pe locul lui, dar condamnat de Cristi Borcea să
înscrie. De două ori.
Dinamoviştii mai vii
Ocazia din minutul 3 a lui Torje (şut pe jos din interiorul careului), după o bîlbîială Marcos Antonio-Coman, a fost mincinoasă. Nu au venit nici riposta Rapidului, nici tăvălugul ofensiv al băieţilor lui Ando, lămuriţi totuşi că nu doar la ei scîrţîie apărarea. Bozovici şi-a
reînnoit contractul, nu şi apetitul ofensiv, Cesinha obosise la cărat papelitos, aşa că flancul drept, acela al lui Candido Costa şi Roman, a fost mai activ.
Dincolo, la Dinamo, parcă mai multă mişcare şi mai multă viteză. Scăpat de tirania lui N'Doye, Kone se descurcă foarte bine ca închizător, Torje aleargă mult , Alexe îşi caută locul care îi convine cel mai mult în teren. Fazele de poartă, hai să le zicem importante, s-au petrecut undeva în prelungirile de 10 minute ale primei reprize, cînd Roman a chiflat din 6-7 metri, iar Bakaj nu a putut decît să-l pună un pic la treabă pe Dani Coman.
Apoi, a venit transversala nimerită de şutul lui Marius Alexe, moment în care tribuna rapidistă a respirat adînc, cu liniştea pe care o descoperi după vecinătatea cu dezastrul. Şuturile lui Torje şi ale lui Dănciulescu au completat imaginea generală, care i-a arătat pe dinamoviştii mai prezenţi în joc. Mai vii.
Şi cam atît în 45 de minute care au fost vreo 55. A, da, uitasem să vă povestesc despre disciplina tactică, despre pressing şi marcaj, despre dublaj. Numai că eu ştiu că nu pentru asta se uită oamenii la meciuri.
Coman cu drept de veto
Ei, nu, nu chiar atît de entuziasmant cum zice unul dintre comentatori, dar Rapidul joacă altceva în debutul părţii a doua a întîlnirii. Altă viteză, altă atitudine. Pancu luftează de lîngă Dolha, imediat filmul sare la poarta cealaltă, unde Dănciulescu şutează, iar Coman ghiceşte fenta la cea mai mare ocazie a alb-roşiilor, pornită din pasa mi-nu-na-tă a lui Alexe.
Un pompier sare să stingă o fumigenă, care îşi dă duhul fără intervenţia specialistului, atmosfera începe să semene a derby, măcar a derby de Bucureşti. Din păcate, meciul se stinge din nou, la fel ca fumigena din careul lui Dolha. Se sparg capete, trosnesc tibii, dovadă nu atît a angajamentului, cît a precarităţii tehnice. Apar figuri noi pe teren. Herea în atacul Rapidului, Cătălin Munteanu şi Liviu Ganea pentru revitalizarea ofensivei dinamoviste.
Timpul curge către o remiză care nu e deloc de salon, care nu ajută pe nimeni, care îi bucură pe toţi ceilalţi. Totuşi, Kone şi Torje trec pe lîngă gol cu o nonşalanţă care vorbeşte despre neglijenţă. Timpul curge, dar meciul se opreşte. Un derby ratat. Sau
un derby care ne arată de ce Bucureştiul e pe cale să devină provincia fotbalului nostru.
{{text}}