Auto

Kubica a fost supus unei operaţii de trei ore la cot

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 12 martie 2011

Pilotul polonez de Formula 1 Robert Kubica, rănit grav la începutul lunii februarie, într-un accident la un raliu, a fost supus, sâmbătă, unei intervenţii chirurgicale de trei ore la cot, informează agenţia ANSA.



Potricit sursei citate, operaţia făcută de chirurgii Luigi Celli şi Francesco Lanza în spitalul Santa Corona din Pietra Ligure a început la ora locală 10.30 şi s-a încheiat la 13.30. Conform medicilor, intervenţia chirurgicală a fost reuşită.



Robert Kubica a mai fost operat cu succes de trei ori după accidentul survenit la un raliu în Italia, la 5 februarie, când a suferit mai multe fracturi la mâna şi piciorul drepte. Accidentul lui Kubica a avut loc la 4,6 kilometri de la plecarea în cursă, în localitatea San Lorenzo, când maşina a ieşit de pe carosabil în plină viteză şi s-a izbit de zidul unei mici biserici.



El a fost operat în ziua accidentului la mână, intervenţie în urma căreia membrul, aproape amputat în accident, a fost revascularizat şi fracturile au fost reduse. În data de 10 februarie a fost operat timp de nouă ore la picior, umăr şi partea posterioară a humerusului. La 21 februarie a fost supus unei a treia intervenţii chirurgicale, care a durat opt ore şi a vizat tot partea posterioară a humerusului drept.



Sursa: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.