Eveniment

O fotografie care descrie o naţiune

Coada la apă în Japonia

Articol de Oana Duşmănescu  —  luni, 14 martie 2011

Printre pozele care redau crud realitatea din Japonia ultimelor zile s-a numărat şi cea în care niponii stau cuminţi la coadă, aşteptînd să ia apă potabilă. Oamenii îşi aşteaptă rîndul într-un "şarpe" uriaş desenat cu creta pe asfalt şi marcat de balize. Într-un haos unde au lovit mai întîi natura, cu cutremure şi tsunami, şi apoi ameninţarea nucleară, prin explozii repetate la centrala de la Fukushima, această coadă pare anormală.

Prin comparaţie, iată o ţară fără nenorociri oferite de natură, România. Ba chiar un moment fericit, un meci de fotbal. Oamenii nerăbdători dau să rupă cordoanele de securitate şi gardurile, fără nici o ordine. Comportamentul liniştit şi organizat al japonezilor a fost, de altfel, descris cel mai bine de Liviu Şimon, soţul maratonistei Lidia Şimon.

"Ce mă impresionează cel mai mult este solidaritatea calmă prin care încearcă să treacă împreună prin durere şi prin pericolele care deocamdată nu s-au sfîrşit. În toată nebunia, au rămas extrem de politicoşi şi ospitalieri". Soţii Şimon se află la Nagoya, acolo unde campioana mondială din 2001 ar fi trebuit să participe la un maraton, care a fost anulat.

De vineri pînă azi, calamităţile naturale din Japonia au făcut aproape 5.000 de victime, dar multe alte mii de oameni sînt daţi dispăruţi. Astăzi un nou cutremur, de 6,2 pe scara Richter, s-a produs în arhipelag, iar la centrala nucleară de la Fukushima au mai avut loc două explozii.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.