Fotbal   •   Liga 1   •   POLI TIMIŞOARA

Poli şi-a recîştigat publicul: "Împreună sîntem mai puternici"

Suporterii timişoreni au fost prezenţi în număr mare la meciul cu Universitatea Craiova

Articol de Adrian Bucur   —  luni, 14 martie 2011

Dacă în primul meci din 2011 bănăţenii au fost susţinuţi de doar 3.000 de spectatori, împotriva Craiovei la stadion au fost 20.000 de fani.

Poli traversează o perioadă de graţie. Cu 9 puncte în trei etape din 2011, Timişoara a ajuns la 21 de meciuri fără înfrîngere în Liga 1. Fanii au revenit lîngă echipă. La meciul cu Universitatea Craiova au fost 20.000 de susţinători ai bănăţenilor. Mijlocaşul Alex Bourceanu s-a declarat entuziasmat de susţinerea suporterilor. "Dacă rămînem în plasa liderului, fanii vor umple stadionul la fiecare meci. Susţinerea lor e importantă, împreună sîntem mai puternici. Atmosfera la partida cu Universitatea a fost senzaţională", a spus Bourceanu.



Fostul jucător al Oţelului a revenit în primul unsprezece, fiind titularizat în ultimele două partide din campionat. "Încă mai am probleme la unele dueluri, nu sînt chiar sută la sută. Încet-încet o să revin la forma cea mai bună. Important e că s-au cîştigat două partide extrem de importante, la Cluj, şi acasă, cu Craiova. Am fost motivaţi şi cînd Oţelul juca înaintea noastră şi cîştiga, aşa cum s-a întîmplat etapa trecută, cînd ei au învins Rapidul. Vă daţi seama cum a fost acum, ştiind că avem şansa de a ne apropia la două puncte. Vor mai exista paşi greşiţi. E greu să termini un campionat neînvins, dar ne dorim să amînăm cît mai mult momentul primei înfrîngeri", a mai spus Bourceanu. Poli va juca la Buzău etapa viitoare, vineri, împotriva Victoriei Brăneşti.



3.000 de spectatori au asistat la prima victorie din 2011 a bănăţenilor, 3-1 cu Gaz Metan Mediaş



Duel cu Porto!

Timişoara a reuşit o serie incredibilă în acest campionat, fiind echipa fără înfrîngere după 21 de etape. În Europa, doar Porto (22 de întîlniri), Litex (18 jocuri) şi La Valetta (22 de partide) au reuşit performanţa de a nu pierde nici un meci în competiţia internă.









Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.