Vasluienii au făcut aseară la Braşov un mare pas greşit în lupta pentru titlu, jocul şters şi o eroare de arbitraj au dat două palme peste faţă elevilor lui Hizo
Moldovenii s-au împiedicat aseară în lupta contratimp pe care o au în dorinţa de a ajunge cît mai aproape de liderul Oţelul şi, implicit, de şansa de a cîştiga în premieră titlul ce asigură biletele direct pentru grupele Champions League.
La prima vedere, Vasluiul a ratat o oportunitate uriaşă, "înlesnită" şi de eroarea de arbitraj de la golul egalizator al braşovenilor. La o parcurgere mai atentă a situaţiei bine că au luat şi-un punct. "Stegarii" au demonstrat şi aseară, prin evoluţia lor, de ce au făcut instrucţie cu Steaua în Ghencea săptămîna trecută. Ilyeş (34), Oros (45) şi Teixeira (51) au fost aproape de a-şi eficientiza reluările, dar golul a venit doar cu ajutorul "steagului jos" al lui Popa. Plus că finalul le-a aparţinut, de parcă ei ar fi tras la titlu.
Elevii nervosului Hizo n-au putut să obţină aseară a 3-a victorie consecutivă în 2011 din cauza jocului nelegat, dezlînat şi fără sclipire al unei echipe ce trăieşte prea mult din momentele de magie ale vîrfurilor. Iar cînd Wesley sau Adailton nu fac diferenţa, nu există altcineva care să vină cu un "ceva" decisiv.
Ofsaid înainte de golul braşovean
Ardelenii au egalat aseară ajutaţi fiind de un ofsaid nesemnalizat de asistentul Ionel Popa. În minutul 55, Chipciu, aflat în poziţie afară din joc, cum se observă şi pe reluări, şi pe captură, a primit mingea în banda stîngă, a intrat în careu şi-a centrat, iar Cardoso Junior, cu indecizia comună a lui Kuciak şi a lui Rivas, a reuşit să trimită mingea în poartă.
Inbox
- Viorel Hizo a fost eliminat aseară în minutul 81 de către Balaj! Antrenorul a ripostat la o decizie a băimăreanului, s-a contrat cu "centralul", iar Balaj l-a trimis în tribună.
- Bello a fost certat în mai multe rînduri de Hizo, în prima repriză. Tehnicianul a fost nemulţumit de jocul static al atacantului nigerian.
- Din cauza cartonaşului galben primit aseară, Chipciu nu va putea juca etapa viitoare la Urziceni.
{{text}}