După ce s-a căsătorit şi cel mai scund, fraţii brazilieni de 20 de ani nu mai pot fi deosebiţi de managerul scoţian nici după verighetă!
Cînd i-a adus la Manchester în februarie 2007, Alex Ferguson nu s-a gîndit ce probleme va avea cu Fabio şi Rafael. Nu pentru că trebuia să aştepte să devină majori ca să-i poată folosi ori pentru că nu s-ar adapta în Anglia. Gemenii brazilieni, ce vor împlini în iulie 21 de ani, seamănă ca două picături de apă şi managerul lui United îi confundă deseori la antrenamente şi în timpul jocurilor.
Unicul detaliu care îl ajuta pe scoţian să facă distincţie între ei era verigheta de pe mîna stîngă. Diferenţa de 2 centimetri în favoarea lui Fabio era greu de sesizat. Fabio s-a căsătorit repede şi Ferguson găsise reperul. Asta pînă de curînd, pentru că şi Rafael a spus adio burlăciei, fraţii redevenind identici! Iar partida cu Arsenal din "sferturile" Cupei, în care brazilienii au jucat mijlocaşi şi au fost împreună în teren pînă la pauză, a fost un coşmar pentru Ferguson. "Era de ajuns să se uite la mîna stîngă şi ştia cui să-i dea indicaţiile. Noi ne amuzam în teren. Acum însă amîndoi avem verighetă şi i-am complicat viaţa. Mister ne mai încurcă şi toţi colegii izbucnesc în rîs", mărturiseşte proaspătul însurat.
2 goluri a marcat fiecare dintre fraţii brazilieni pentru United. Altă coincidenţă, reuşitele sînt contra aceloraşi echipe: Arsenal şi Wigan!
Nani ar vrea să plece!
Nani îi poate călca pe urme lui Cristiano Ronaldo plecînd de la Manchester. Mijlocaşul portughez (24 de ani) i-a anunţat pe şefii lui United că vrea să discute mărirea contractului, pe care abia şi-l prelungise în 2010. Nani e nemulţumit de actualul salariu, 4 milioane de euro anual, şi pretinde să cîştige la nivelul bulgarului Berbatov, plătit de liderul din Premier League cu 6 milioane de euro.
Lobby pentru Jose
Gary Neville ştie cine este cel mai potrivit ca să-i urmeze lui Ferguson pe banca tehnică a lui United. Fostul fundaş al "diavolilor" mizează pe Mourinho. "Sînt sigur că va fi printre candidaţii aleşi pentru a sosi la Manchester. Îl recomandă performanţele, nu numai cele din Anglia", a spus Neville în The Sun. Actualul antrenor al lui Real n-a ascuns că vrea să revină în Premier League.
{{text}}