Fotbal   •   Liga 2   •   POLI IAŞI

Ionuţ Popa se întoarce în Copou în calitate de "duşman": "Promovează Mioveniul şi Poli!"

Ionuţ Popa (57 de ani) a pregătit Politehnica Iaşi în perioada 2004-2009 şi 8 etape în toamna lui 2010) Foto: Mihai Şteţcu

Articol de Ovidiu Minea   —  miercuri, 16 martie 2011

Fost antrenor la Iaşi, Ionuţ Popa va juca vineri pentru prima oară împotriva echipei la care "am trăit 5 ani magnifici"

Vineri seara, de la ora 19:00, în Copou se joacă unul dintre derby-urile promovării, Poli - Dacia Mioveni. Pe banca oaspeţilor va sta unul dintre cei mai apreciaţi tehnicieni pe care i-a avut Iaşiul în epoca modernă, Ionuţ Popa. Interesant e că Popică a început sezonul chiar la cîrma alb-albaştrilor, de unde a fost demis după o victorie, 3-1 cu Petrolul, în etapa a 8-a!





- Domnule Popa, vineri veniţi în Copou în postura de adversar...

- (Oftează) Asta e viaţa, asta mi-e meseria! Nu pot să fac mereu numai ce-mi place!



- Cum credeţi că veţi fi primit de ieşeni?

- Eu cred că bine. Am trăit cinci ani magnifici la Iaşi, în prima ligă, am avut rezultate şi o relaţie specială cu oamenii de acolo şi cu fanii echipei. Sînt lucruri care nu se uită aşa uşor.



- V-ar fi suficientă o remiză sau veniţi la victorie?

- Fiind antrenorul unei formaţii ce se află în luptă directă pentru promovare cu Poli, orice aş spune despre acest derby s-ar putea interpreta nefericit pentru mine. De aceea, din respect pentru suporterii ieşeni, şi nu numai, prefer să nu spun nimic despre meci înaintea disputării lui.



- Aveţi vreo poliţă de plătit vizavi de modul în care aţi fost demis de la Poli în tur?

- Nu vreau să mai dezgrop morţii şi să inflamez atmosfera!



- Cine credeţi că va promova din această serie?

- Mioveniul şi Poli!





5 puncte despart liderul Dacia Mioveni de Poli Iaşi, echipă aflată pe locul 6 în Seria B2



5 lei costă biletele la peluze la partida de vineri. La tribune, preţul tichetelor e dublu





"Fanii vor fi decisivi"

Preşedintele moldovenilor, Grigore Sichitiu, crede că una dintre cheile derby-ului va fi aportul spectatorilor





- Domnule Sichitiu, a intrat Poli în lupta pentru promovare după cele două victorii obţinute în retur?

- Niciodată nu am renunţat la ideea de a încerca promovarea anul acesta. Ne vom bate pînă la capăt pentru acest obiectiv, chiar dacă primul ţel al nostru este formarea unei echipe competitive.



- E decisiv meciul cu Mioveniul?

- Decisiv, nu, însă este foarte-foarte important. Dacă batem şi ne ajută celelalte rezultate, mai avem nevoie de doar o etapă pentru a ajunge pe primele două locuri, promovabile.



- Care credeţi că va fi cheia jocului?

- Publicul! Echipa a demonstrat că vrea promovarea, acum e rîndul fanilor să arate acest lucru.



- Adversarul din Mioveni e pregătit de antrenorul cu care aţi plecat la drum la Poli, Ionuţ Popa...

- Cu atît mai mult avem nevoie de încurajări, pentru că oaspeţii au un tehnician experimentat, care cunoaşte foarte bine Iaşiul şi Politehnica.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.