Fostul internaţional a renunţat să mai pregătească Sportul, după ce a lipsit de la partida cu Gaz Metan, şi le-a transmis jucătorilor că el e businessman, deci n-are timp de jocuri şi de antrenamente
Sportul îşi schimbă iar antrenorul, dar nu din cauza rezultatelor foarte proaste. Gabi Popescu n-a venit la stadion duminică, atunci cînd alb-negrii au jucat cu Gaz Metan Mediaş. "O fi uitat că avem meci! De la antrenamente a mai lipsit deja, dar şi de la un joc din campionat?!", s-au mirat Curelea şi Compania. Explicaţia pe care le-a dat-o fostul mijlocaş de la Craiova şi de la Dinamo a fost halucinantă: "Nu uitasem de meci, dar eu sînt businessman, n-am prea mult timp la dispoziţie!".
Popescu a venit în Regie în iarna asta şi se ocupa de pregătirea echipei alături de Florin Tene. A condus echipa în cantonamentul din Spania, unde a fost păzit de poliţişti în timpul unei partide, fiindcă protestele lui vehemente îl speriaseră pe arbitru. În primele trei runde din 2011 n-a cîştigat nici un punct.
Alb-negrii vor fi antrenaţi de acum înainte de Gigi Mulţescu. Ex-dinamovistul revine în Regie, unde a mai antrenat şi în trecut. El a discutat deja cu patronul Vasile Şiman despre preluarea echipei şi e tentat să accepte. Ultima oară, Mulţescu a lucrat în ţările arabe.
3 antrenori a avut Sportul în acest sezon: Selymes, Tene, Gabi Popescu
{{text}}