International   •   Campionate   •   Galatasaray - Fenerbahce, 18 martie, ora 21:00, DigiSport şi gsp.ro

Başcanii Galatei iî dictează lui Hagi: "Baros să fie titular cu Fener"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 16 martie 2011

Cotidianul Sabah insinuează că şefii Galatei îi fac echipa lui Gică Hagi pentru "şocul" de vineri seară cu marea rivală Fenerbahce. Tehnicianul român ar fi fost avertizat în primul în rînd asupra lui Milan Baros: "Nu trebuie să lipsească din primul unsprezece".

"Regele" s-a certat cu internaţionalul ceh la un antrenament, săptămîna trecută, şi l-a expediat apoi la cabine, iar conducerea se teme că, încăpăţînat cum e, l-ar putea pedepsi în continuare.



Dacă va ceda insistenţei acestora pentru Baros (golgeterul echipei, cu opt reuşite), Hagi nu va avea de ales şi, potrivit Sabah, va trebui să-l expedieze pe bancă pe Bogdan Stancu.



Ex-stelistul a şi evoluat slab în ultimele meciuri, în timp ce alţi contracandidaţi pe post au punctat. Ziarul citat dă exemplul lui Pino, care a marcat etapa trecută, la 2-3 cu Ankaragucu, şi-a dat şi o pasă decisivă, "ceea ce-l recomandă pentru titularizare. Galata ar putea începe în atac cu el, cu Baros şi cu Kewell sau Kazim".



Meciul Galatasaray - Fenerbahce  se joacă vineri, 18 martie, de la ora 21:00 şi este transmis de Digi Sport şi liveTEXT pe gsp.ro

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.