Fotbal   •   Liga 1   •   BISTRIŢA - RAPID 3-2

Mihai Roman trage un semnal de alarmă: "Să ne trezim urgent!"

Mihai Roman a apărat poarta Rapidului după eliminarea lui Dani Coman Foto: Lorand Vakarcs

Articol de Marius Tuhuţ   —  duminică, 20 martie 2011

Mihai Roman (26 de ani), portarul Rapidului din finalul partidei de la Bistriţa, spune că giuleştenii au nevoie de o victorie pentru a ieşi din criză

- Mihai, cum a fost în poartă, mai apăraseşi vreodată?

- Doar la antrenamente! Unul dintre noi trebuia să ia mănuşile, eu m-am oferit, iar Şumudică a fost de acord. Am încercat şi eu să-mi ajut echipa, n-am făcut minuni. M-a ajutat şi Bornescu, a stat în spatele porţii şi mi-a dat indicaţii. Păcat că nu am cîştigat, aveam mare nevoie de cele trei puncte.



- A fost greu?

- Normal, e mult mai uşor să joci în teren decît între buturi. Ca portar, orice greşeală pe care o faci se vede pe tabelă imediat.



- Rapid a ajuns pe locul 6, s-au diminuat şansele la un loc de cupă europeană?

- Cred că ne putem atinge obiectivul, dar trebuie să ieşim cît mai repede din această criză. O victorie ne va ridica moralul şi atunci altfel vor sta lucrurile. Sper să batem pe cineva cît mai repede, altfel riscăm să mai ratăm încă un sezon. Trebuie să ne trezim!



- Cu Mediaş veţi juca şi pentru Şumudică?

- Eu nu ştiu nimic de o eventuală demisie sau că scaunul i-ar fi în pericol. Noi jucăm toate meciurile pentru noi, jucătorii şi stafful tehnic, pentru fani, pentru toată suflarea rapidistă. Nu Şumudică e principalul vinovat pentru situaţia în care am ajuns, ci noi, jucătorii! Trebuie să luptăm şi să redresăm corabia cît mai repede.





"Nu ne dăm seama ce se întîmplă cu noi. Traversăm o perioadă dificilă, nu ne mai iese jocul. Avem probleme mari mai ales în partidele din deplasare"

Mihai Roman, mijlocaş Rapid





Au vrut cu autocarul

Deşi conducerea stabilise încă de la începutul săptămînii ca deplasarea la Bistriţa să se facă dus-întors cu avionul, jucătorii au dorit la finalul partidei să revină în Bucureşti cu autocarul. "Decît să mergem o oră şi jumătate pînă la Cluj şi să stăm pe acolo încă o oră pînă decolăm, mai bine plecăm direct la Bucureşti cu autocarul. Vedem şi un film pe drum", i-au transmis aceştia lui Şumudică. Antrenorul a refuzat categoric: "Sînteţi nebuni? Luăm avionul!". Giuleştenii au ajuns la ProRapid la ora 2:30 şi au rămas în cantonament pînă ieri, la prînz.





"Şumi, caută-ţi echipă!"

Fost antrenor în Giuleşti, Mircea Rednic e de părere că patronul George Copos se pregăteşte să-l demită pe Marius Şumudică. "L-a asigurat că postul său nu e în pericol? E clar! Şumi trebuie să se apuce să-şi caute echipă. Şi eu eram văzut un fel de Ferguson, dar n-am apucat decît vreo două sezoane", a spus actualul tehnician al azerilor de la Lankaran. Dacă-l dă afară pe Şumudică, finanţatorul giuleştean e obligat prin contract să-i plătească o clauză de 100.000 de euro!





"Fără mine, eraţi în «B»"

La finalul partidei de la Bistriţa, Şumudică a fost luat în colimator de suporterii ardeleni, care l-au ironizat pe antrenorul Rapidului: "Bravo, băi Şumi! Mulţumim pentru victoria asta". Şumi a replicat: "Chiar trebuie să-mi fiţi recunoscători! Dacă nu eram eu, acum aţi fi jucat la matineu. Aţi uitat că v-am salvat de la retrogradare?". Ultimul cuvînt le-a aparţinut fanilor: "Dar fără Gloria, ai mai fi ajuns la Rapid?". Şumudică a pregătit-o pe Gloria Bistriţa în returul sezonului trecut.





inbox

- Antrenorul Bistriţei, Nicolae Manea, ştie de ce echipa sa a cîştigat: "Şumudică a fost prea încrezător, s-a crezut victorios dinainte. Mă bucură această victorie, în special pentru că am reuşit să luăm trei puncte, foarte importante în lupta pentru evitarea retrogradării".

- Dinu Gheorghe, preşedinte Rapid: "Ne-am bătut singuri la Bistriţa! Dacă vom evolua aşa în continuare, nu avem nici o şansă să prindem Europa".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.