Sporturi   •   Gimnastica   •   AUR LA SOL

Izbaşa a cucerit aurul, iar restul românilor au urcat pe podium » Sandra is back!

Graţioasă şi sigură, Sandra Izbaşa a dominat solul la Paris Foto: Agerpres

Articol de Mirela Neag   —  luni, 21 martie 2011

La un an de la operaţia suferită la picior, Sandra Izbaşa a revenit în elita mondială, după ce s-a impus la Internaţionalele Franţei

Sandra Izbaşa, aur la sol! Performanţă reuşită de româncă la Jocurile Olimpice de la Beijing şi repetată ieri după-amiază, în finala Internaţionalelor Franţei, competiţie desfăşurată la Paris sub egida Cupei Mondiale. Evoluţia curată a româncei, deşi nu acesta este exerciţiul final pe care îl pregăteşte, a fost notată cu 14,833. Podiumul a fost completat de vicecampioana mondială, Diana Chelaru (14,633,) şi de rusoaica Ana Dementieva (14,433).



Doi ani şi jumătate i-au trebuit Sandrei să revină în poziţia de lider mondial la sol după titlul de campioană olimpică cucerit în 2008, la Beijing. Absenţa acesteia de pe podiumurile internaţionale a fost cauzată de problemele medicale apărute în 2009, care s-au încheiat cu o operaţie la tendonul lui Ahile. Izbaşa s-a întors în sala de antrenamente în vara anului trecut şi a fost preluată de Mariana Bitang şi Octavian Belu, noii antrenori coordonatori ai lotului olimpic de gimnastică feminină. "Sandra începe să-şi recucerească teritoriul pierdut, dar totul se va întîmpla pas cu pas", a declarat Bitang, mărturisind că eleva sa pregăteşte intensiv şi săriturile. "Sandra se prezintă mai bine la sărituri, dar la Paris nu a avut drept de participare la acest aparat", a mai spus antrenoarea.



Duble la Chelaru şi Koczi

În finalele din Franţa, România a cucerit încă 4 medalii. Diana Chelaru a luat bronzul la sărituri (14,016), Ana Porgras, argintul la bîrnă (13,800), aparat la care deţine titlul de campioană mondială. "Ana a căzut la un element la care nu a mai ratat de luni de zile. Sper să fie o întîmplare şi să nu o afecteze psihic de acum încolo", a explicat Bitang.



În concursul masculin, singurul reprezentant al României, Flavius Koczi, a cules două medalii de argint: la sol (15,266) şi la sărituri (15,800).



Simulare de cutremur la Izvorani

Octavian Belu le-a însoţit pe gimnaste la concursul de la Paris, în schimb, Mariana Bitang a rămas la Izvorani cu restul fetelor din lotul olimpic. După antrenamentul de sîmbătă după-amiază, antrenoarea a făcut cu gimnastele o jumătate de oră instructaj în caz de cutremur. "Le-am explicat fetelor ce trebuie şi ce nu trebuie să facă în cazul unui seism. Unde să se adăpostească, unde să nu meargă, cum ar fi scările, care este triunghiul vieţii, pentru a căuta locurile sigure. Chiar am însemnat în sala de antrenament şi în hotel unde sînt stîlpii de rezistenţă!", a povestit Mariana Bitang.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.