Într-un interviu pentru Gazetă, golgeterul la zi al Ligii 1, Ianis Zicu, admite că rateul din Serie A, de la începutul carierei, e marele lui regret de pînă acum|
"Dacă ajungeam la Inter la 23 de ani, nu la 20, rămîneam în Italia. Aş fi fost mai matur emoţional. Plus că eu m-am dus acolo cu deficienţe la capitolul tactic, fiindcă, fără să jignesc pe nimeni, antrenorii români de atunci nu prea puneau preţ pe treaba asta şi se lucra puţin. Lucrurile s-au schimbat acum, dar în Italia am resimţit din plin acest minus".
"În 2003, am trăit o experienţă incredibilă la Inter, iar cele doar două luni petrecute lîngă Vieri, Recoba, Stankovici sau Materazzi m-au făcut să învăţ multe lucruri, care-mi sînt şi azi de folos", a spus atacantul Timişoarei.
S-ar vedea în Spania sau în Olanda
Un alt contract peste hotare e un vis pentru Zicu: "Gîndul meu e acum întîi la un titlu cu Poli, trofeu pe care acest club îl aşteaptă de foarte mulţi ani. Apoi, cu medaliile de campion în buzunar, ar creşte şansa mea sau a colegilor de a prinde un angajament interesant peste hotare. Mie mi-ar plăcea Spania sau Olanda. Poate chiar şi Germania, unde nu mai e acelaşi fotbal închistat, dovadă că apar des rezultate de genul 5-3 sau 6-4".
CITEŞTE TOT INTERVIUL CU IANIS ZICU ÎN EDIŢIA TIPĂRITĂ A GAZETEI SPORTURILOR
{{text}}