Violenţele dintre suporteri în campionatul Argentinei au atins un punct de cotitură. Meciul de duminică dintre Velez Sarsfield şi San Lorenzo a fost anulat după ce un fan a murit în timpul confruntării cu forţele de ordine, dinaintea partidei. Poliţia a declarat că fanul echipei San Lorenzo a făcut infarct, dar mai multe agenţii de presă din Ţara Tangoului au scris că acesta a fost călcat în picioare de un cal al poliţiei.
Arbitrul a fluierat începutul partidei, dar a fost nevoit să cheme cele două formaţii la vestiare după numai o jumătate de oră, cînd fanii echipei oaspete au rupt gardurile de protecţie şi au pătruns pe gazon. De asemenea, portarul echipei Velez Sarsfield a fost lovit în cap de un obiect aruncat din tribune.
Confruntarea dintre San Lorenzo şi Velez Sarsfield este considerat de poliţiştii argentineni de risc maxim şi, în ultimii trei ani, spectatorii oaspeţi au fost interzişi tocmai din cauza incidentelor. La meciul de ieri li s-a permis totuşi accesul după ce oficialii celor două formaţii au promis că vor lua măsuri sporite de securitate.
În urmă cu trei ani, un meci disputat între cele două formaţii pe terenul lui San Lorenzo a fost anulat înaintea fluierului de start în circumstanţe asemănătoare. Atunci, un fan de 21 de ani al lui Velez Sarsfield a fost împuşcat mortal de un suporter al adversarei.
International • Campionate • ARGENTINA
Meci anulat în Argentina după ce un fan a murit în confruntarea cu forţele de ordine
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 21 martie 2011
{{text}}