Cea mai importantă echipă de fotbal din Libia este Al Ittihad, echipa condusă de Saadi Gaddafi, fiul colonelului Muammar Gaddafi. Acesta din urmă este eroul negativ al ştirilor care fac înconjurul lumii în ultimele zile, adică din momentul în care Franţa, Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au decis să atace statul arab invocînd grave încălcări ale drepturilor omului.
Despre ce înseamnă fotbalul în Libia, GSP.ro îţi propune un interviu cu Remus Marta, unul dintre cei doi români care, alături de Mihai Antal, au jucat la Tripoli. Jucat e un fel de-a spune pentru că s-au pregătit două săptămîni după care li s-a spus că nu vor mai fi transferaţi.
În România, Marta a jucat pentru FC Bihor, Foresta, Jiul, FC Argeş şi Poli Iaşi, iar acum evoluează la echipa PERA din Deva, în campionatul municipal de fotbal amator. Marta chiar a semnat la un moment dat şi cu Steaua, a făcut pregătirea la Forban şi a fost în cantonament în Italia, dar pînă la urmă nu a apucat să joace în Ghencea.
-Remus, tu şi Antal sînteţi singurii jucători pe care romaniansoccer.ro îi nominalizează că au jucat în Libia. Voi şi antrenorul Ion Moldovan.
-Da, domnul Moldovan a pregătit naţionala Libiei şi pe Al Ittihad. Noi însă nu am apucat să jucăm. Dînsul a intermediat, într-un fel, transferurile noastre. Eram la FC Argeş cu toţii, în 2004, parcă, echipa avea nevoie de bani şi prin relaţiile dînsului am fost trimişi în Libia. Totul părea pus la punct, FC Argeş era foarte mulţumit, noi şi mai şi, dar nu a fost să fie.
-Nu v-aţi temut să mergeţi acolo?
-Nu. Nea Nelu ne spusese tot. Să avem mare grijă ce vorbim, să schimbăm impresii numai în hotel, să ne vedem de antrenamente şi atît. Că aşa va fi bine pentru toată lumea. Cred că ar fi fost ok. Bine, nu aveam voie să bem nicio bere, erau o căldură şi o umiditate de mureai, dar merita la bani. La FC Argeş luam 30.000 de dolari, la Al Ittihad aş fi cîştigat peste 120.000.
-De ce a picat?
-Cum ziceam, noi eram mulţumiţi. De bani ţi-am zis, terenul era biliard, aer condiţionat peste tot, echipament, vitamine, tot-tot de cinci stele. Fiul lui Gaddafi, al cărui tricou imens cu numărul 9 trona la terenul de antrenament lîngă poza lui Muammar Gaddafi, desigur, se ocupa de echipă. Erau 5.000 de oameni la antrenament, 100.000 de spectatori la derbiul cu Al Hilal. Fotbalul este extrem de iubit şi în Libia. Ca să revin la întrebare, după ce totul părea ok şi urma să ne ia amprentele, antrenorul portughez a adus el doi fotbalişti de culoare şi cu noi a cazut. Deşi totul era făcut. Cîţi bani luam noi, cît FC Argeş, tot!
-Cum adică să vă ia amprentele?
-Păi, aşa e acolo. Sau era. Chiar am văzut cînd am fost la discuţii cu preşedintele cum s-a întîmplat cu un alt jucător. Ca la poliţie, cu tuş şi amprente. Vrei să-ţi zic ceva? Ar mai fi fost discuţiile astea cu Găman şi Bărboianu dacă îşi puneau amprentele pe acte? Glumesc, desigur.
-Altfel, se simţea dictatura?
-Eh, noi nu eram chiar puştani să nu ştim cum era pe vremea lui Ceauşescu, aşa că nu părea chiar altă lume. Dar, într-adevăr, patrule multe, lumea nu discuta deloc politică, iar sărăcia părea cruntă în afara zonelor rezidenţiale. Chestia cu apa mai scumpă decît benzina o ştie deja toată lumea. Şi erau supravegheaţi la sînge. M-am amuzat ce bucuros era organizatorul de competiţii cînd a aflat că semnăm cu Al Ittihad. Zicea că ăsta va fi cel mai mare cadou pentru el: cîteva zile în România în care se va distra la maxim!
Citeşte aici ce implicaţii are asupra sportului libian declanşarea războiului!
Vezi mai jos imagini de pe stadionul din Tripoli, acolo unde se strîng 100.000 de oameni la meciurile importante.
{{text}}