Antrenorul l-a observat pe Mohammad Amin într-un meci de juniori şi s-a îndrăgostit de fiul controversatului irakian
Mohammad Amin are 10 ani şi l-a impresionat pe Sorin Cîrţu. Antrenorul a urmărit un meci al grupei de juniori născuţi în 2000 şi l-a remarcat pe fiul lui Mohammad Munaf, irakianul condamnat la 10 ani de închisoare şi dat în urmărire internaţională pentru implicare în răpirea a trei jurnalişti români, în 2005.
Cîrţu explică, într-un interviu acordat lui Cătălin Oprişan, de ce Amin s-a născut ca să ajungă un mare fotbalist: "Uite, acum cîteva zile l-am văzut pe Amin Munaf. E băiatul celui implicat în răpirea jurnaliştilor din Irak. Dar nu asta mă interesează. Ce contează pentru mine e că, la 10 ani, nu face preluare ca să fragmenteze jocul. Îl simte. Ştie cine e în spatele lui, cine pe laterale şi-şi lasă mingea să treacă. Asta o fac numai fotbaliştii mari, de geniu. Cu aşa ceva te naşti, un antrenor nu poate decît să te cizeleze, dar cu bagajul de bază răsari de la tine de acasă. Repet, are doar 10 ani. L-am luat deoparte, am stat de vorbă cu el. Cine ştie?".
Interviul integral cu Sorin Cîrţu îl puteţi citi pe site-ul drumulmingii.gsp.ro.
{{text}}