Liga 1

Şoc pentru De Zerbi! Italianul se operează la Munchen şi va lipsi 4 luni

De Zerbi pierde restul sezonului

Articol de Valentin Şchiopu  —  luni, 21 martie 2011

Roberto a suferit o ruptură de tendon cvadricipital în meciul de la Buzău. Şedinţele de tratament la medicul Marijana Kovacevici n-au dat rezultatul aşteptat


Clujenii primesc lovitură după lovitură. După Kapetanos, care s-a operat în week-end la Porto, un alt jucător din ofensivă, Roberto De Zerbi, a aflat că nu mai poate juca în acest sezon. Italianul a suferit o ruptură de tendon cvadricipital şi va trebui să se opereze miercuri, la Munchen. Medicul lui Bayern, Müller-Wohlfahrt, va conduce echipa care îl va opera pe jucătorul CFR-ului. De Zerbi s-a accidentat în prima etapă din 2011, la Buzău, şi a încercat o recuperare rapidă. "Il Fantasista" a recurs la tratamentul neconvenţial al medicului din Serbia, Marijana Kovacevici, dar acesta n-a avut rezultatul scontat. După un nou examen medical, s-a luat decizia ca jucătorul să suporte o intervenţie chirurgicală.

În aceste condiţii, De Zerbi nu va mai evolua nici un minut în acest sezon, urmînd să revină în teren abia în stagiunea viitoare. Apropiaţii fotbalistului spun că acesta traversează momente dificile. "Îi e foarte greu. A muncit mult în pregătiri şi a avut ghinionul să se accidenteze tocmai în prima etapă. A fost totuşi impresionat de suportul celor de la CFR Cluj şi le-a promis că în următorul campionat va da 200 la sută, fiindcă simte că are o datorie faţă de cei de la CFR", au povestit aceştia.

5 goluri a marcat De Zerbi pentru CFR în actuala ediţie a Ligii 1

CE ATACANŢI MAI ARE CFR ÎN LOT
Cristi Bud a înscris un gol în 2010-2011
Paul Batin a înscris un gol în 2010-2011
Sergiu Buş fără gol marcat

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.