Nationala

SUPER FOTO / Se ridică acoperişul de 20 de milioane de euro al stadionului "Naţional Arena"

+14 Foto
Stadion "Naţional Arena" (Foto: Raed Krishan)

Articol de Andrei Crăiţoiu, Raed Krishan (foto)   —  marţi, 22 martie 2011

La stadionul Natioanal Arena se lucrează non-stop! Scaunele au fost montate în proporţie de 85%, iar de săptămîna trecută s-a început ridicarea inelului de cabluri pentru acoperiş.



De asemenea, finisajele au fost executate în proporţie de 75%. La începutul lunii a început mobilarea lojelor, a fost montată centrala termică, dar au început şi lucrările amenajării exterioare a arenei. La ultimul control la faţa locului nu existau întîrzieri faţă de grafic, urmînd ca în luna iunie lucrarea să fie finalizată.



Inelul de cabluri pentru acoperiş a fost ridicat la 8 metri deasupra solului. Fiecare cablu de acoperiş a fost deja întins. Conform informaţiilor primite de la constructor, suprafaţa acoperişului va fi de 29.600 mp, iar suprafaţa acoperişului retractabil din interior de 9.650 mp.

Acoperişul fix exterior este alcătuit dintr-un inel de compresiune din oţel avînd forma ovală în plan, cu diametrul longitudinal de circa 240 de metri şi unul transversal de circa 205 metri. Acest inel este susţinut de 40 stîlpi verticali, la o înălţime de 50 de metri deasupra solului.

Acoperişul cu membrană retractabilă deasupra cîmpului de joc măreşte posibilitatea utilizării stadionului ca arenă polivalentă. Acoperişul interior protejează terenul de fenomentele meteorologice, asigurînd astfel un spaţiu acoperit pentru concerte.



CITEŞTE ŞI: Hoţii de cabluri electrice de la National Arena au fost arestaţi pentru 30 de zile



Structura acoperişului interior constă în şase compartimente majore:

- 40 forme de cabluri orientate spre punctul central constînd dintr-un cablu superior, un cablu inferior şi un inel de suspensie

- nodul central din centrul structurii cu depozitarea membranei

- membrana retractabilă cu componente de acţionare şi de tensionare

- inel inferior şi superior de tensionare a structurii globale

- 40 de cabluri superioare orientate radial deasupra bolţurilor membranei

- piloni de compresiune între cele două inele inferioare de tensionare



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.