Fotbal   •   Nationala   •   Arbitrul delegat de UEFA pentru meciul cu Bosnia e un personaj controversat în Spania

Atenţie la Teixeira: insensibil şi "darnic" la cartonaşe!

Articol de Gabriel Berceanu   —  marți, 22 martie 2011

UPDATE » Din 1970 şi pînă azi, în doar 7 partide oficiale România a fost arbitrată de spanioli. Din păcate, nu ne putem lăuda decît cu o victorie, şi aceasta datînd de acum două decenii! Mai mult, în meciurile disputate începînd cu 2000, am primit, în medie, 3 cartonaşe galbene pe meci, cînd la centru s-au aflat spanioli.

Dată / Campanie / Meci / Rezultat / Arbitru

01.05.1985 calificări CM 1986 România-Anglia 0-0 Carlos Guruceta

12.09.1990 calificări Euro 1992 Scoţia-România 2-1 Urizar Apsitarte

14.12.1994 calificări Euro 1996 Israel-România 1-1 Martin Navarrete

20.03.2003 calificări Euro 2004 România-Danemarca 2-5 Mejuto Gonzales

26.03.2005 calificări CM 2006 România-Olanda 0-2 Medina Cantalejo

7.10.2006 calificări Euro 2008 România-Belarus 3-1 Undiano Mallenco

9.06.2008 Euro 2008 România-Franţa 0-0 Mejuto Gonzales



Palmaresul României în partide oficiale arbitrate de spanioli

M V E Î G

7 1 3 3 7-11



Fernando Teixeira Vitienes, arbitrul desemnat să conducă meciul dintre Bosnia şi România, este deţinător al insignei FIFA din ianuarie 2009, are la activ 8 sezoane în prima ligă spaniolă, dar părerile sînt împărţite cu privire la prestaţiile lui. Considerat arbitrul "de casă" al Barcelonei, arbitrajul lui Teixeira a fost criticat dur chiar în ultima etapă din Primera.



Un "roşu" la trei meciuri!

Astfel, fostul arbitru internaţional Andujar Oliver îl caracterizează ca fiind "unul din primii cinci arbitri din Spania, deoarece dialoghează cu jucătorii, este autoritar şi aplică foarte bine legea avantajului". Pe de altă parte, Teixeira are în cariera de arbitru o medie de 5 cartonaşe galbene pe meci şi elimină un jucător o dată la patru partide, fiind considerat un tip drastic şi inflexibil.



Insensibil şi tipicar

În octombrie anul trecut, după meciul Espanol-Almeria, Teixeira a primit şi oprobiul presei sportive din Spania. După marcarea unui gol, Callejon, jucătorul lui Espanol, a afişat un tricou în memoria lui Jarque, colegul fotbalist decedat în 2009. Teixeira a consemnat în raport acest gest ca fiind nesportiv, iar Liga a fost nevoită să îl amendeze pe Callejon cu 3.000 de euro. Ziariştii de la Marca au criticat dur la acea vreme atitudinea arbitrului.



Contestat în Spania

Ultimul meci condus de Teixeira a fost derby-ul Madridului, Atletico-Real, la finalul căruia Quique Sanchez Flores, antrenorul lui Atletico, a declarat: "Cel mai bine ar fi ca Vitienes să nu ne mai arbitreze. Măcar pe teren propriu". Dar nu e singura reacţie negativă la adresa lui Teixeira. În sezonul trecut din Spania, arbitrul a condus partida Gijon-Real Madrid 0-0, iscînd un scandal uriaş. A anulat în finalul partidei un gol perfect valabil al lui Raul, privînd "galacticii" de o victorie. Federaţia l-a suspendat şi pe el, şi pe asistenul Diaz, alături de care va conduce partida cu Bosnia!



Arbitraj slab în Liga I

La cîteva zile după arbitrajul scandalos din Spania, deşi suspendat, Teixeira a fost desemnat de Federaţia spaniolă, la cererea CCA, să arbitreze meciul Poli Timişoara-Steaua, încheiat 0-1. A acordat trei "galbene" şi un "roşu" direct lui Bourceanu, fragmentînd jocul cu decizii pripite. La finalul partidei, fostul arbitru Ion Crăciunescu declara despre Teixeira: "Nu m-a impresionat cu nimic. CCA ar trebui să renunţe să mai aducă arbitri de mîna a doua, din străinătate".



Vezi aici rezumatul partidei dintre Timişoara şi Steaua cînd Teixeira l-a eliminat pe Bourceanu!



"Nimic nu-mi place mai mult decît să arbitrez. Chestia asta te prinde. Eşti exact ca femeile care dau ordine bărbaţilor, şi nu se pot opri"

Fernando Teixeira Vitienes, arbitru la meciul Bosnia-România



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.