Omul cu care s-a duelat Dan Grecu în anii '70 suferea de o boală neurologică degenerativă care l-a secat de puteri pînă la urmă
Imaginile cu Nikolai Adrianov din anii '70 sînt în alb şi negru. Nimeni n-ar putea ghici părul bălai şi nici culoarea ochilor marelui gimnast. Dar mişcările surprinse pe film trădează eleganţa şi liniştea unui mare campion. S-a născut în 1952, la Vladimir, la doar 200 de km de Moscova. Nici nu apucase să păşească bine în viaţă că s-a confruntat cu o dramă. El şi cele trei surori ale sale au fost părăsiţi de tată. Răspunsul lui Nikolai a venit prompt: s-a transformat într-un rebel. Chiulea de la şcoală, atunci cînd mergea nu-şi făcea temele, se bătea cu colegii şi le răspundea profesorilor. Acasă, situaţia financiară avea şi ea tente negre. Atunci a intevenit gimnastica în viaţa micuţului "Kolaşa".
L-a cuminţit antrenorul
Modul în care au făcut cunoştinţă gimnastica şi Nikolai e ca în cazul marilor campioni, un pic romanţat. Unii susţin că s-a apucat de gimnastică văzînd un băiat care stătea în mîini pe o bancă şi a vrut şi el să facă la fel, alţii susţin că unul dintre prietenii săi l-a luat de mînă şi l-a dus la sală. Cert e că a încăput pe mîinile lui Nikolai Tolkacev, care-l caracteriza drept un "încăpăţînat şi ca un dedicat". După ce a aflat de isprăvile noului său elev, antrenorul a hotărît să-l ia să locuiască împreună, pentru a domoli firea rebelă a băiatului, care, pe lîngă un antrenor, a descoperit un tată.
Debut la München
Ascensiunea lui Andrianov a fost rapidă, măsura talentului său văzîndu-se imediat. Prima competiţie la juniori a fost în 1969, iar un an mai tîrziu ajungea în echipa Uniunii Sovietice. De aici pînă la Jocurile Olimpice de la München nu a fost decît un pas. La douăzeci de ani, rusul cucerea primele medalii olimpice din seria de 15. Un aur la sol, un argint cu echipa şi un bronz la sărituri. Medaliile se adunau grămadă, Andrianov trăia momente sublime. Pe lîngă lupta cu japonezii, rusul a avut o "luptă" şi cu românul Dan Grecu. În 1974, ei cîştigau la egalitate titlul mondial la inele la CM de la Varna. "În sala de gimnastică ne luptam pînă la ultima picătură de energie, dar în afară ne înţelegeam foarte bine. A fost în primul rînd un om foarte bun. Aşa se întîmplă în sport, îţi faci prieteni din rivali", spune Dan Grecu.
Apogeu
După aurul împărţit în două la Varna, au urmat JO din 1976, cînd competiţia masculină de gimnastică a fost pusă în umbră de Nadia şi de perfecţiunea sa. Adrianov a cucerit 7 medalii, dintre care patru au fost de aur. "În sfîrşit, am obţinut victoria pe care mi-o doream", spunea atunci gimnastul în vîrstă de 23 de ani, referindu-se la victoria pe echipe împotriva japonezilor. Dan Grecu, chinuit de o accidentare la braţ, reuşea să cucerească bronzul la inele, în spatele lui Adrianov. "Amintirile de atunci sînt plăcute, chiar dacă nu a fost aşa cum mi-am dorit", spune Grecu. Rusul era considerat un gimnast care nu avea puncte slabe, dar la un moment dat a recunoascut că inelele erau cele care-l chinuiau cel mai mult. Mulţi sportivi ar fi renunţat după cucerirea unui asemenea snop de medalii. Nu şi Nikolai.
Durere şi aur
La Moscova, patru ani mai tîrziu, cu trei coaste rupte, avea să îşi continue evoluţiile impresionante. Două medalii de aur, la sărituri şi cu echipa, două de argint, la sol şi la individual compus, plus un bronz la bară fixă aveau să fie reperele de atunci ale lui Andrianov. A fost şi ultima mare competiţie a rusului. S-a retras, dar n-a renunţat la gimnastică.
S-a făcut antrenor. Şi, la fel ca mentorul său, a început să antreneze copii, în speranţa că avea să salveze şi el viaţa unuia, aşa cum făcuse Tolkacev cu el. Paşii l-au purtat şi în Japonia, unde a ajuns să-l antreneze pe fiul unuia dintre rivalii săi, Mitsuo Tsukahara.
Ultimii ani din viaţa legendarului gimnast au fost grei, el fiind diagnosticat cu atrofie sistemică multiplă, o boală care l-a făcut să nu-şi mai poată mişca mîinile şi picioarele. Luni, s-a stins din viaţă în linişte, lăsînd acum să vorbească pentru el doar imaginile în alb şi negru.
Nikolai Andrianov
Născut în 1952 la Vladimir
Căsătorit cu Liubov Burda
2 copii, Dmitri şi Serghei
Palmares:
JO: 15 medalii
1972: 1 aur (sol), 1 argint (echipa), 1 bronz (sărituri)
1976: 4 aur (individual compus, sol, inele şi sărituri), 2 argint (echipa şi paralele), 1 bronz (cal cu mînere)
1980: 2 aur (echipa şi sărituri), 2 argint (individual compus şi sol), 1 bronz (bară fixă)
CM: 12 medalii (4 de aur, 8 de argint)
CE: 18 medalii (10 de aur, 6 de argint, 2 de bronz)
Topul celor mai medaliaţi sportivi la JO
1. Larisa Latînina (gimnastică) 18 medalii
2. Michael Phelps (înot) 16 medalii
3. Nikolai Andrianov (gimnastică) 15 medalii
{{text}}