Fotbal   •   Nationala   •   BOSNIA - ROMÂNIA, 26 MARTIE, 20:15, Protv şi liveTEXT pe GSP.RO

Lucescu mizează pe mijlocaşul lui Schalke, în ciuda problemelor pe care le are în Bundesliga » Terapie pentru Deac

Deac are 10 meciuri la naţională şi nu a marcat nici un gol Foto: Alex Nicodim

Articol de Radu Oprişan   —  miercuri, 23 martie 2011

Selecţionerul şi secunzii caută soluţii să compenseze lipsa meciurilor oficiale ale lui Ciprian. Prin discuţii care să îi ridice moralul fotbalistului





Ciprian Deac, 25 de ani, e un subiect aparte în pregătirea meciului cu Bosnia. Lucescu pare decis să îl titularizeze, în principiu în flancul stîng, pereche cu Torje. Deşi l-ar putea folosi şi pe dreapta în parte opusă cu Zicu.



Problema fotbalistului, care are foarte puţine meciuri în picioare la echipa de club, (ultima partidă bifată pe 29 ianuarie, Shalke-Hoffenheim 0-1, cînd a fost schimbat la pauză) ar putea să fie rezolvată prin discuţii. Dialoguri prin care selecţionerul şi secunzii săi îi ridică moralul, ca să îi dea încredere. Chiar în prima zi, după reunire, Deac a trecut prin sala de şedinţe de la etajul 1 al hotelului de la Mogoşoaia, la fel ca şi ceilalţi colegi ai săi, dar a stat puţin mai mult.



Cum îl montează Răzvan

"Ciprian, uită că nu joci la echipa de club! Nici nu contează pentru noi lucrul ăsta în acest moment. Tu trebuie să ai numai Bosnia în cap şi, la ora meciului, să fii pregătit sută la sută, fizic şi mental", a spus selecţionerul gesticulînd ca şi cum ar fi fost pe banca de la marginea terenului.



"Da, îţi dai seama, Răzvan, că sînt conectat! Nu vreau să crezi că îmi tremură picioarele, voi da totul", a răspuns jucătorul.



Ajutat de Stelea

Lucescu şi stafful său au ştiut mai demult că vor miza pe Deac. La partida cu Franţa, 0-2 la Paris, intrase foarte bine la pauză în locul lui Zicu, deşi nici atunci nu era om de bază la Schalke.



Tocmai pentru a şti totul despre Ciprian, Lucescu l-a trimis pe Stelea să îl urmărească. "Nu joacă? Nu-i nimic, îl vedem la antrenamente. Cît e de dispus şi cum se comportă", s-au sfătuit cei doi antrenori.





149 de minute a strîns Deac în cele cinci partide jucate pentru Schalke în actualul sezon: Bundesliga şi Champions League

Meciul Bosnia - România este sîmbătă, de la ora 20:15, livetext pe GSP.ro şi este transmis de Pro Tv

 


 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.