Fostul internaţional georgian Georgi Demetradze a fost condamnat astăzi la şase ani de închisoare sub acuzaţia de fraudă şi delapidare. Conform procurorilor georgieni, fostul fotbalist a făct parte dintr-o organizaţie de pariuri ilegale care a acţionat în timpul Campionatului Mondial din Africa de Sud.
Fostul atacant, ajuns la 34 de ani, a fost arestat în iulie împreună cu doi complici, iar poliţia georgiană a pus sechestru pe mii de dolari cîştigaţi de cei trei prin fraudă.
Demetradze a debutat în fotbal la Dinamo Tbilisi, iar în 1997 s-a transferat în Olanda, la Feyenoord. După numai un an, georgianul s-a transferat în Rusia, la Allania Vladikavkaz, unde a devenit golgeterul primei ligi ruseşti. A mai jucat la Dinamo Kiev (Ucraina), Real Sociedad (Spania) şi Lokomotiv Moscova, dar şi în campionatele din Israel şi Azerbaijan.
La echipa naţională a Georgiei, Demetradze a bifat 56 de prezenţe şi a marcat de 12 ori.
International • Campionate • GEORGIA
Fostul internaţional georgian Demetradze a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru pariuri ilegale
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 24 martie 2011
{{text}}