Ghencea a ajuns un punct de tranzit pentru fotbalişti. După revoluţia lui Piţurcă şi lotul Urziceni, Becali pregăteşte pentru vara asta schimbările lui
Mihai Costea, Chiricheş, Gabi Matei, Silviu Ilie, Ionuţ Neagu şi Chipciu. Astea sînt numele din echipa viitoare a Stelei. Primii trei sînt deja "rezolvaţi", pentru ceilalţi se vor duce tratative în perioada următoare. În afara lor, Becali mai vrea un mijlocaş şi un atacant. Iar dacă-l păstrează pe Sorin Cîrţu, lista achiziţiilor se prelungeşte, fiindcă olteanul mai are şi el trei favoriţi: Costin Lazăr, de la Rapid, Tomas Costa, ex-CFR Cluj, şi Peralta, tot din Gruia.
Lista neagră
Nebunia schimbării aproape complete a lotului, pe care Steaua a mai cunoscut-o şi în ultima jumătate de an, se va repeta în vara asta, fiindcă numărul celor care dispar din echipa actuală e cel puţin la fel de mare cu al nou-veniţilor. Geraldo, Dică, Surdu, Szekely, Marinescu, Burdujan, Onofraş şi Emeghara pleacă sigur. Contractele primilor trei oricum expiră, în vreme ce restul nu mai sînt doriţi. Foarte probabil, lista va fi mai mare. Împrumutul lui Maicon expiră şi brazilianul va reveni în Ucraina dacă roş-albaştrii nu decid să-l cumpere definitiv, Brandan şi Galamaz sînt alţi doi jucători care pot pleca din Ghencea la finalul acestei stagiuni, deoarece nici unul dintre ei nu va mai fi titular în sezonul care urmează.
72 de jucători a tranzacţionat Steaua din vara lui 2009 pînă acum, incluzîndu-i pe cei trei deja achiziţionaţi: G. Matei, Chiricheş, M. Costea
2,6 milioane de euro costă Matei, Chiricheş şi Costea, achiziţiile pe care Steaua le-a perfectat deja pentru sezonul viitor
4 fotbalişti care se aflau în lotul Stelei în vara lui 2009 mai există şi acum în Ghencea: Tătăruşanu, Bicfalvi, Tănase şi Nicoliţă
Piţurcă rîde de Steaua!
Transferul lui Mihai Costea e subiect de ironie pentru Victor Piţurcă: "Cea mai tare lovitură pe care a dat-o Steaua în ultimii ani. Dacă mai vin şi Chiricheş, şi Gabi Matei, plus alţi fotbalişti de genul ăsta, echipa va lua campionatul şi se va bate cu oricine şi în Liga Campionilor! Acum, serios, Mihai nu se poate compara niciodată cu fratele lui! Florin e fotbalist adevărat, bun, n-ai cum să-i compari!".
Tănase devine mijlocaş central!
Becali a dezvăluit ce plan are Cîrţu, dacă va continua pe banca din Ghencea: "Vrea să-l transforme pe Cristi Tănase în mijlocaş central, ceea ce mie mi-ar conveni, fiindcă e mai uşor să iau alt mijlocaş stînga, în locul lui. Mijlocaşii laterali sînt mai uşor de adus".
{{text}}