Handbal

Pe jumătate români! :) Arbitrii meciului Ştiinţa Bacău-OIF Orendal vin a 16-a oară la noi în ţară

Articol de Beno David  —  Friday, 25 March 2011

Israelienii Shlomo Cohen şi Yoram Peretz au învăţat multe cuvinte în româneşte şi spun că s-au simţit întotdeauna bine în România


Meciul Ştiinţa Dedeman Bacău-OIF Orendal (Norvegia), care va avea loc sîmbătă, de la ora 17:30, la Bacău, în prima manşă din sferturile de finală ale Challenge Cup, va fi condus de arbitri israelieni Shlomo Cohen şi Yoram Peretz. Cei doi "fluieraşi" sînt familiarizaţi cu handbalul din România şi se declară chiar fani ai "naţionalelor" ţării noastre.

Cohen şi Petertz, care au arbitrat la turneele finale ale Campionatelor Europene feminine din 2004, 2006, 2008 şi 2010 vin pentru a 16-a oară în România. "Am fost pînă acum la Zalău, Baia Mare, Rm. Vîlcea, Constanţa, Braşov, Reşiţa şi Bucureşti. Acum avem posibilitatea să mergem şi la Bacău", a declarat Shlomo Cohen.

Îşi aduc aminte cîteva meciuri în România. Au arbitrat şi două finale ale echipelor româneşti. Mai întîi, în 2003, în Challenge Cup, au fost la Selmont Baia Mare cu Borussia Dortmund, şi româncele au cîştigat cu 27-21. Trofeul a luat însă drumul Germaniei, Dortmund învingînd pe teren propriu cu 24-16.

Apoi, în 2009, israelienii au condus finala românească tot din Challenge Cup, UCM Reşiţa-Bucovina Suceava 25-27, prima manşă la Reşiţa.

"România este o ţară foarte frumoasă. Mie mi-a plăcut foarte mult. Am văzut locuri deosebite şi oameni foarte de treabă", a spus şi Peretz. Cei doi şi-au etalat apoi şi cunoştinele de limba română: "Mulţumim pentru tot şi multă sănătate", a spus Cohen într-o pronunţie perfectă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.