Neluţu Sabău e convins că echipa naţională va cîştiga la Zenica partida cu bosniacii
- Neluţu, e meciul unei generaţii, mîine, împotriva Bosniei? Putem vorbi despre o nouă bornă în fotbalul românesc? - Sigur, e un meci decisiv pentru campania de la Euro 2012, dar cred că şi un egal e bun. Nu ai voie să pierzi în Bosnia, asta e sigur, pentru că, dacă pierdem, orice şansă la calificare devine pur teoretică.
- Susţii că e mai bine să jucăm pentru a obţine o remiză?
- A, nu pot să-i fac eu planul sau tactica selecţionerului. El ştie cel mai bine, cunoaşte jucătorii şi forma lor şi sînt convins că ştie deja totul despre adversar. În funcţie de toate acestea, el va alege tactica potrivită, iar, după cum îl ştiu pe Răzvan, cred că nu i-a scăpat nimic din vedere. Cu toate acestea, după ce am văzut în ultimele zile, eu spun răspicat că vom cîştiga în Bosnia.
- Pe ce te bazezi cînd afirmi asta?
- Să ştii că am urmărit toate declaraţiile şi tot ce se întîmplă în jurul meciului. I-am văzut pe bosniaci prea siguri pe ei că ne vor învinge, mult mai relaxaţi. Sînt convinşi că România e o echipă de bătut, ceea ce ne aduce un mic avantaj. În plus, noi am ştiut mereu să ne mobilizăm în momentele critice, ştim să ne comportăm altfel cînd ne ajunge cuţitul la os, iar cum i-am observat pe băieţi, cred că toţi sînt conştienţi de asta. De asta, cred că vom bate Bosnia.
- Depindem prea mult de Mutu?
- Pornim de la premisa că Mutu e un jucător în formă şi trebuie să profităm de asta, el poate face oricînd diferenţa. Există unele momente în joc, cînd ai nevoie de astfel de jucători, să-ţi inventeze ceva. În plus, adversarul nu se simte deloc confortabil cînd îl vede pe Mutu în teren, se gîndeşte la diferite variante de a-l anihila. Mutu poate trage echipa după el, pentru că avem o echipă muncitoare, ordonată şi disciplinată. Fiecare ştie ce are de făcut în teren. De fapt, asta ar trebui, Mutu să strălucească, iar ceilalţi să muncească.
- Şi dacă vom eşua totuşi? Ar trebui să vorbim despre o nouă generaţie la echipa naţională?
- De ce e nevoie să punem mereu răul în faţă? Hai să fim optimişti, să spunem că vom cîştiga şi să fim convinşi de asta. Însă dacă mă întrebi de reconstrucţie, îţi pot răspunde că noi nu avem educaţia de a clădi ceva. Noi cîrpim, găsim orice soluţie convenabilă pe moment, nu contează deloc viitorul. Noi nu concepem să avem un proiect pe termen lung, nu acceptăm o perioadă de tranziţie, echipa naţională e una şi trebuie să se califice cu orice preţ. Nu-ţi dă nimeni timp să faci ceva de durată, să-şi construieşti o echipă în doi ani cu jucători de 25-26 de ani, care să joace multe meciuri împreună. E foarte greu pentru selecţioner în aceste condiţii.
{{text}}