Lăsat şomer după demiterea de la Inter Milano, din finalul anului trecut, Rafa Benitez este foarte aproape de o revenire în Premier League.
Deşi presa din Insulă se aştepta ca tehnicianul să fie reinstalat pe banca lui Liverpool, Benitez ar putea semna cu Aston Villa. Sub comanda lui Gerard Houlier, clubul din Birmingham a ajuns într-o situaţie foarte grea, luptînd pentru evitarea retrogradării.
Francezul a intrat în gura fanilor după rezultatele dezamăgitoare, iar cotidinul The Sun susţine că mai multe staruri ale echipei l-au ameninţat pe patronul Randy Lerner că vor părăsi echipa în semn de protest faţă de programul impus de Houlier.
Villa e în acest moment pe locul 14 în Premier League, avînd un singur punct avans faţă de ocupantele locurilor 17 şi 18, primele care duc în eşalonul secund. În etapa următoare, echipa din Birmingham va juca în deplasare, cu Everton.
International • Campionate • ANGLIA
Rafa Benitez e aproape să semneze cu Aston Villa » Soluţie de avarie
Articol de Gazeta Sporturilor — sâmbătă, 26 martie 2011
{{text}}