A fost o săptămînă agitată în ciclismul profesionist, în condiţiile în care sportul pe două roţi îşi reintră în drepturi. GSP.ro scoate ideile principale dintr-o săptămînă în care favoriţii au luat prim-planul curselor, iar oamenii importanţi în sezonul de primăvară şi-au anunţat intenţiile:
1. Spaniolul Alberto Contador a fost contrat de Uniunea Ciclistă Internaţională, care a ales să trimită dosarul dopajului cu Clenbuterol la TAS, dar a abordat cu multă maturitate Turul Cataluniei, competiţia în care a fost angrenat alături de Saxo Bank. Alberto a cîştigat, miercuri, cea mai importantă etapă, cea din Andorra, după care şi-a apărat liniştit avantajul, fiind urmat pe podiumul final de italianul Michele Scarponi (Lampre) şi de irlandezul Daniel Martin (Garmin-Cervelo).
2. Luxemburghezul Frank Schleck şi-a onorat statutul de mare favorit în Critérium International, după ce şi-a făcut remarcată prezenţa în munţi, dar şi în exerciţiul de contratimp pe care mulţi îl considerau deficitar în pregătirea sa pentru Marile Tururi. Ţinută pentru a doua oară consecutiv în Corsica, insulă ce ar putea găzdui startul Turul Franţei 2013, Criterium International a dezmorţit oameni precum Andreas Klöden (RadioShack) sau Bradley Wiggins (Sky). Totuşi, podiumul competiţiei de două zile şi trei etape a fost completat de Vasili Kiryienka (Movistar) şi de tînărul Rein Taaramae (Cofidis).
3. Cu doar o săptămînă înainte de Turul Flandrei, belgianul Tom Boonen (QuickStep) şi-a trecut în palmares cursa Gent-Wevelgem, pentru a doua oară în carieră. Victoria rutierului în vîrstă de 30 de ani vine la o singură zi după ce elveţianul Fabian Cancellara (Leopard), teribilul său rival, s-a impus în E3 Prijs. Citeşte mai multe detalii aici.
Cursa săptămînii este Turul Flandrei (duminică), întrecerea pe pavate care va aduna la start cele mai mari nume ale ciclismului în cursele de o zi.
Sporturi • Ciclism • TURUL FLANDREI, 3 APRILIE
Ciclismul şi-a aflat primii eroi ai sezonului. Află detaliile aici! Duminică e Turul Flandrei
Spaniolul Alberto Contador, stînga, şi-a trecut în palmares Turul Cataluniei, a doua cursă cîştigată în 2011, după Turul Murciei (Foto: Reuters)
Articol de Mitică Docan — luni, 28 martie 2011
{{text}}