După înfrîngerea cu Bosnia, România a ajuns la OPT meciuri consecutive fără victorie! Ultimul succes datează din vara anului trecut, cînd învingeam Honduras (singurul succes din 2010) cu scorul de 3-0. De atunci au urmat 5 egaluri şi trei înfîngeri!
Recordul all-time este de 11 partide fără nici o victorie realizat în anii '70. Atunci însă naţionala schimba trei tehnicieni: Valentin Stănescu, Cornel Drăguşin şi Ştefan Kovacs. Podiumul este completat de două serii de 9 meciuri consecutive fără succes din anii '20 şi '30!
Am învins doar Lituania şi Feroe!
Situaţia este cu adevărat dramatică atunci cînd privim spre meciurile oficiale. În 9 partide, contînd pentru preliminariile CM 2010 şi Euro 2012, Răzvan a obţinut numai două succese. Primul a venit la debut, 1-0 cu Lituania, iar cel de-al doilea în faţa Insulelelor Feroe, scor 3-1.
În plus, România are cel mai prost start de preliminarii din istorie! Niciodată nu s-a întîmplat ca "tricolorii" să nu cîştige nici un meci după 4 partide! Am ajuns pe locul 52 în clasamentul FIFA, după ce în februarie s-a ajuns la cea mai slabă clasare din istorie, locul 57! Momentan ne aflăm în urna a patra valorică pentru viitoarele preliminarii!
E cel mai slab!
După eşecul cu Bosnia, Răzvan Lucescu a intrat topul primilor zece selecţioneri ai României ca număr de partide, egalîndu-l pe Ilie Oană (19). El ocupă ultimul loc la cele mai importante capitole: procentajul victoriilor (26,31%) şi media de goluri marcate (1 reuşită pe meci)!
Nici apărarea nu mai reprezintă un punct forte al selecţionerului. Dintre primii 10 antrenori, este singurul cu golaveraj negativ şi are o medie de goluri primite (1,27 pe meci) mai bună doar ca echipele antrenate de Costel Rădulescu, Ştefan Kovacs şi Ilie Oană.
Opt meciuri fără victorie!
Răzvan Lucescu este singurul tehnician care a ajuns la opt partide fără succes pe banca României într-un singur mandat! Virgil Economu a mai "reuşit" această "performanţă" la sfîrşitul anilor '30, dar pe parcursul a două mandate.
Ultimele 8 meciuri ale naţionalei
Prel. Euro 2012 Bosnia - România 2-1
Amical Cipru - România 1-1
Amical România - Ucraina 2-2
Amical Italia - România 1-1
Prel. Euro 2012 Franţa - România 2-0
Prel. Euro 2012 Belarus - România 0-0
Prel. Euro 2012 România - Albania 1-1
Amical Turcia - România 2-0
Fotbal • Nationala • ROMÂNIA - LUXEMBURG, MÎINE, 20:45, TVR 1 şi liveTEXT pe GSP.RO
Lucescu jr. a îngropat naţionala în cea mai neagră perioadă din istoria sa!
Naţionala lui Răzvan a doborît aproape toate recordurile negative!
Articol de Florin Dincă — luni, 28 martie 2011
Răzvan Lucescu conduce echipa naţională printr-una dintre cele mai negre perioade din istoria fotbalului românesc. Toate cifrele sale îl plasează la coada oricărei statistici. Ne pregătim de derby-ul cu Luxemburg.
{{text}}