Ajunsă în Lituania, unde va juca mîine la Kaunas, în preliminariile Campionatului European, campioana mondială se plînge de calitatea terenurilor care i-au fost puse la dispoziţie, dar şi a celui unde se va disputa partida.
"Pe terenul ăsta nu se poate juca!", s-a plîns Vicente del Bosque. "E evident că nu e în condiţii bune pentru fotbal, dar trebuie să încercăm să ne facem treaba cît mai bine", a continuat selecţionerul "La Roja".
Sergio Ramos s-a declarat şi el nemulţumit de teren, dar e pregătit să dea totul pentru victorie: "N-o să murim dacă jucăm pe aşa un gazon! Important e să nu ne accidentăm, pentru că e ca un teren de curtea şcolii!".
Un delegat UEFA a inspectat gazonul, declarînd că nu e nici un pericol dacă partida se va disputa, însă decizia finală îi va aparţine arbitrului Laurent Duhamel.
Spaniolii au făcut antrenamentul oficial în această după amiază, mai jos puteţi urmări imaginin foto!
International • EURO 2012 • LITUANIA-SPANIA
Spania se plînge de terenul impracticabil de la Kaunas: "Aici nu se poate juca!"
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 28 martie 2011
{{text}}