International   •   EURO 2012   •   FRANŢA-CROAŢIA, AMICAL, MARŢI, 22:00, DIGISPORT PLUS

Blanc a ratat finala CM '98 din cauza actualului selecţioner croat

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 28 martie 2011

Pe 8 iulie 1998, Laurent Blanc a fost eliminat în semifinala contra Croaţiei, după ce Slaven Bilici s-a prăbuşit lîngă francez, arbitrul Garcia Aranda considerînd că Blanc şi-a lovit adversarul. Aşa a ratat actualul selecţioner al Franţei finala Mondialului, cîştigată cu 3-0 de "cocoşi" în faţa Braziliei.



Atunci, s-a spus că Bilici a simulat, însă croatul, devenit şi el selecţioner, neagă şi acum: "Nu e vina mea că Blanc a ratat finala. A fost doar vina lui. El ar trebui blamat, nu eu. El m-a lovit. Nu ca Mike Tyson, dar m-a lovit".



Tot pe Stade de France, cei doi se vor reîntîlni după aproape 13 ani. Şi Blanc nu vrea să se răzbune: "Îi voi strînge mîna, uitînd ce s-a întîmplat în trecut. Nu mai există nici o problemă între noi. Bilici a zis că eu am greşit, are dreptate".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.