Fostul selecţioner Victor Piţurcă a analizat meciul României din această seară, cu Luxemburg, spunînd că fotbaliştii români au dat impresia în prima parte a meciului că nu vor să cîştige. Echipa naţională s-a impus cu 3-1, după ce luxemburghezi au deschis scorul.
"Victoria tot victorie este. Gîndiţi-vă ce catastrofă ar fi fost dacă nu am fi cîştigat. Este foarte clar că trecem printr-o perioadă de mare criză. Şi nu cred că e vina jucătorilor. Nu cred că aceşti fotbalişti au uitat să joace în numai doi ani. Să nu uităm că atunci ne calificam de pe primul loc la un turneu final. Sînt puţini jucători noi care au pătruns în echipă", a spus Victor Piţurcă la GSPTV.
Tehnicianul a mai spus că rezultatul din această seară nu ajută cu nimic naţionala, care păstrează şanse destul de mici de calificare la turneul final din Polonia şi Ucraina.
"Parcă jucătorii erau blazaţi, dădeau impresia că nu vor să cîştige. Şi eu am avut momente cînd îmi era lehamite de tot ce se întîmplă, dar niciodată în asemenea hal. Victoria aceasta nu ne ajută cu nimic, ne amăgeşte!", a mai spus fostul selecţioner.
România s-a impus cu 3-1 în faţa Luxemburgului şi a ajuns la 3 puncte în spatele ocupantei locului 2. Gerson a deschis scorul pentru Luxemburghezi, dar românii au întors scorul după golurile lui Adrian Mutu, iar Zicu a stabilit scorul final.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}