Poli - Steaua şi U Cluj - Dinamo sînt cele mai încinse partide ale etapei cu numărul 23.
După cîteva zile în care fotbalul românesc a respirat prin "performanţele" naţionalei, Liga 1 se întoarce la treabă. În weekendul următor este programată etapa a 23-a din "Liga lu' Mitică", o etapă care propune două meciuri extrem de interesante.
Derby pentru Europa
În cel mai important meci al etapei, Poli Timişoara primeşte vizita Stelei. Echipa din Ghencea este obligată să cîştige pentru a rămîne în cursa pentru un loc de Liga Campionilor, în timp ce timişorenii joacă pentru a rămîne în plasa liderului Oţelul Galaţi. Echipa de pe Bega s-a apropiat la numai două puncte de moldoveni şi fiecare etapă poate aduce schimbarea de lider.
Sorin Cîrţu este însă decis să pună punct seriei de invincibilitate a alb-violeţilor, Poli Timişoara fiind singura echipă din campionat care nu a pierdut niciun meci în acest sezon
Revanşa "cîinilor"
Dinamo se deplasează în acest weekend la Mediaş cu un obiectiv clar, să-şi ia revanşa pentru înfrîngerea umilitoare cu U Cluj, din tur. Meciul a fost unul spectaculos, cu răsturnări de scor, cu multe goluri, Dinamo arătând o eficacitate remarcabilă, dar şi o fragilitate alarmantă în defensivă.
Meciul de la Mediaş nu va fi însă deloc uşor pentru elevii lui Ioan Andone, în condiţiile în care clujenii le-au promis fanilor că se vor revanşa în meciul cu Dinamo pentru înfrîngerea usturătoare din meciul cu Oţelul, 0-3, în etapa trecută.
Iată programul etapei a 23-a
Vineri, 01.04.2011:
FC Astra - CS Victoria Brăneşti, ora 15.00 GSP TV
FC Vaslui - Unirea Urziceni, ora 17:00 GSP TV
FC Braşov - Oţelul Galaţi, ora 18:45 DIGI SPORT
"U" Cluj - Dinamo, ora 20:30 GSPTV
Sîmbătă, 02.04.2011
FCM Tg. Mureş - GloriaA Bistriţa, ora 15:00 GSP TV
Sportul Studenţesc - 'U" Craiova, ora 17:00 DIGI SPORT
Poli Timişoara - Steaua, ora 19:30 DIGI SPORT
Duminică, 03.04.2011
Pandurii Tg. Jiu - CFR Cluj, ora 17:00, GSP TV
Rapid - Gaz Metan Mediaş, ora 20:30 DIGI SPORT
{{text}}