Fotbal   •   Liga 1   •   TIMIŞOARA - STEAUA, SÎMBĂTĂ, ORA 19:30, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Turnul de control din ofensiva lui Poli poate rata derby-ul cu Steaua » Alarmă la Magera!

Lukas Magera este incert pentru meciul cu Steaua, de sîmbătă

Articol de Adrian Bucur   —  miercuri, 30 martie 2011

Atacantul de 1,93 metri înălţime nu s-a antrenat deloc în această săptămînă după ce s-a accidentat în amicalul din Moldova

Amicalul cu Zimbru Chişinău nu a adus doar veşti bune pentru timişoreni. Lukas Magera s-a accidentat înainte de pauză şi a ieşit la marginea terenului, iar apoi nu a mai revenit în teren. Cehul a suferit o contuzie puternică la glenza dreaptă şi nu a mai făcut nici un antrenament de la revenirea la Timişoara! Uhrin este îngrijorat, dar a purtat discuţii private cu jucătorul care l-a asigurat că va face tot posibilul pentru a se afla în teren la ora meciului cu Steaua. Medicii sînt sceptici însă şi aşteaptă rezultatele finale ale analizelor în

cursul zilei de astăzi. Dacă Magera nu va fi recuperat, Ricketts ar putea intra încă din primul minut în confruntarea cu roş-albaştri.



Sepsi şi Goga program separat

Pe lîngă incertitudinea din cazul lui Magera, Uhrin mai are două necunoscute înaintea meciului cu Steaua de sîmbătă. Laszlo Sepsi şi Dorin Goga au avut parte de un program separat în ultimele zile. Ei nu au făcut deplasarea în Moldova şi au rămas la Timişoara unde s-au pregătit singuri fiind monitorizaţi în permanenţă de fizioterapeutul Cătălin Bălan. Dorin Goga a suferit o întindere la adductori, iar Sepsi nu a reuşit să scape de accidentarea care l-a chinuit de la finalul anului trecut. Fundaşul este sîcîit de o accidentare la gleznă, el evoulînd cu infiltraţii în mai multe partide. Staff-ul tehnic al bănăţenilor este convins că cei doi jucători vor juca împotriva Stelei.



Biletele se vînd de astăzi

Tichetele pentru meciul cu Steaua vor fi puse în vînzare în cursul zilei de astăzi. Oficialii timişoreni speră ca astfel să evite aglomeraţia care a avut loc la ultima partidă de pe teren propriu cu doar cîteva minute înainte de startul meciului. Pentru meciul de duminică vor fi scoase la vînzare 26.000 de bilete.



Ghionea montat

Fostul fundaş al steliştilor pare extrem de concentrat în ultimele zile. După antrenamentul de ieri dimineaţă, în vreme ce colegii său se îndreptau spre vestiar, Ghionea a mers la sala de forţă unde s-a pregătit separat vreme de 20 de minute. Fundaşul timişorenilor va înfrunta Steaua pentru prima dată de la plecarea sa din Ghencea.



Mesaj de la Iancu

Patronul timişorenilor le-a transmis un mesaj jucătorilor înainte de partida cu formaţia din Ghencea: "Steaua nu vrea să iasă din joc şi din aritmetica europeană a campionatului. În nici un caz nu sîntem favoriţi. Doar publicul ne va da şanse să jucăm de la egal la egal cu Steaua. Data de 4 decembrie trebuie să ne găsească într-o grupă europeană, de ce nu, Champions League?", a spus Marian Iancu pentru site-ul oficial al clubului.



Dialog cu autoritaţile

După ce "Gazeta" a prezentat ieri modalitatea prin care autorităţile vor continua să investească la clubul bănăţean, Marian Iancu a reacţionat ieri în mod oficial: "Nu am nici un motiv să cred că autorităţile locale nu sînt receptive la eforturile noastre. Venim cu ideea de performanţă şi nu cerem decît să fim susţinuţi financiar pe măsura realizărilor noastre", a explicat patronul timişorenilor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.