Adrian Mutu încearcă să clarifice declaraţiile sale de la finalul meciului cu Luxemburg, 3-1
"Probabil că afirmaţiile mele au fost înţelese greşit. Nu a fost vorba despre nici un atac la selecţioner. Am vrut să spun că noi, jucătorii, nu am evoluat aşa cum trebuia în Bosnia", a precizat Mutu, în exclusivitate pentru gsp.ro.
Ieri, "decarul" naţionalei declarase, în direct la TVR: "Nu pot să spun că m-am simţit bine în sistemul folosit în Bosnia, nici nu am atins mingea. În Bosnia nu am avut niciun sistem, doar ne-am apărat fiind foarte presaţi de echipa adversă. Nu avem nimic de pierdut, oricum poţi pierde chiar daca stai cu fundul in poartă".
Azi, mai mulţi oameni din fotbal l-au criticat pe Mutu pentru afirmaţii. Dorinel Munteanu a zis: "Mutu are tot dreptul să vorbească despre randamentul lui, dar nu despre ceea ce face selecţionerul. Cred că s-a pripit, nu trebuie ca neapărat Adi să trimită o săgeată către Răzvan, pentru că toţi am vazut ce a fost în Bosnia".
{{text}}