Fotbal   •   Liga 1   •   U CLUJ - DINAMO, VINERI, 20:30, GSPTV ŞI liveTEXT PE GSP.RO

Dinamo se teme de foştii jucători. Niculescu şi Boştină sînt letali, au marcat 11 goluri împreună!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 31 martie 2011

Partida de mîine, dintre Universitatea Cluj şi Dinamo, de la 20:30, în direct la GSPTV şi liveTEXT pe GSP.ro va fi ca o reuniune de clasă între foşti colegi. Claudiu Niculescu, Boştină, Păcurar, Voican, Adrian Cristea, Lemnaru sau Matache au îmbrăcat în trecut tricoul alb-roşu, iar acum vor uita pentru 90 de minute prietenia ce-i leagă cu Dănciulescu şi compania.



Boştină îl face golgeter pe Claudiu

Dintre cei enumeraţi mai sus, doar Niculescu şi Boştină au şanse mari de titularizare. Iar statistica spune că atunci cînd sînt împreună pe teren, devin letali pentru apărările adverse.



Atacantul de 34 de ani are 8 reuşite în cele 17 meciuri din acest sezon, iar Gabi i-a oferit cinci pase decisive, fiind servantul perfect pentru Clau-gol. Roş-albii vor încerca să-l contracareze: "Pressing la mijlocul terenului, Boştină nu trebuie să aibă spaţii pentru că poate face diferenţa. De multe ori parcă-i pune mingea cu mîna lui Claudiu". Boştină a marcat şi el de 3 ori în acest sezon.



Bănuit că se dă lovit, Boştină trage de el

Fanii Universităţii l-au luat l-a rost pe Gabi, bănuindu-l de non-combat: "Tu chiar eşti accidentat sau nu vrei să joci?". Boştină a suferit o ruptură musculară, ce l-a ţinut pe tuşă şi cu Oţelul, dar a revenit la antrenamente normale şi va fi pe teren cu "cîinii".



2 goluri a înscris Claudiu Niculescu în poarta lui Dinamo la victoria clujenilor din tur (4-3)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.