Altele

Croitoru, bronz! Estera Dobre a luat argintul la Europenele de lupte!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 31 March 2011

Estera Dobre a cucerit medalia de argint la Campionatele Europene de lupte, în timp ce Cristina Croitoru a adus cea de-a doua medalie de bronz pentru delegaţia României.

UPDATE 21:22// Estera Dobre s-a aflat pentru a patra oară consecutiv în faţa confruntării decisive pentru titlul european la categoria 51 kg. Românca, care la ultimele trei ediţii a fost nevoită să se mulţumească cu argintul, nu a reuşit nici la ediţia din acest an să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Românca a fost oprită spre îndeplinirea visului european de ucrainianca Yuliya Blahinya şi astfel şi-a adăugat în palmares cea de-a patra medalie de argint.

UPDATE 20:21// Raluca Croitoru a cucerit medalia de bronz! Urmează meciul pentru titlul european al Esterei Dobre!

UPDATE 17:45//Ana Maria Pavel va concura în recalificările categoriei 55 kg  şi rămîne în lupta pentru medalia de bronz. Românca o va avea ca adversară pe rusoaica Maria Gurova.

UPDATE 17:40// Raluca Cristina Croitoru a pierdut meciul din semifinale în faţa ucrainiencei Khrystyna Daranutsa şi urmează să joace în recalificări pentru medalia de bronz.

Estera Dobre s-a calificat în finala probei de lupre libere, la categoria 51 kg şi urmează să concureze în faţa ucrainiencei Yulyia Blahinya. Românca are asigurată cel puţin medalia de argint. Finala urmează să aibă loc în jurul orei 19:00.

Raluca Cristina Croitoru a acces în semifinalele de la lupte libere, la categoria 48 kg şi are şanse de a urca pe podiumul european. În penultimul act al competiţiei, luptătoarea română o va întîlni pe Khrystyna Daranutsa (UKR).

Ieri, Ştefan Gheorghiţă a cucerit prima medalie pentru delegaţia României după ce a urcat pe ultima treaptă a podiumului la categoria 84 kg.

Rămîi pe gsp.ro pentru a afla informaţii despre evoluţia fetelor!

 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.