Federaţia Internaţională de Gimnastică a anunţat că la finalul lunii mai va analiza situaţia din Japonia şi va lua o hotărîre în privinţa găzduirii sau nu a Campionatelor Mondiale de către Japonia. Competiţia e programate a se desfăşura între 7 şi 16 octombrie 2011.
"Familia gimnasticii din toată lumea ştie despre situaţia critică din Japonia. Toţi au spus că sînt alături de prietenii japonezi în aceste clipe grele. Deocamdată nu ştim care sînt consecinţele dezastrului nuclear şi există multă teamă cu privire la acest subiect. Hidenori
Futagi, preşedintele Federaţiei japoneze, şi-a exprimat dorinţa de a continua cu planurile pentru organizarea CM.
Federaţia Internaţională va trimite către ţările afiliate documentele de care e nevoie, aşa cum era stabilit şi speră că acestă ediţie a CM se va organiza la Tokyo fără a pune în pericol sănătatea participanţilor. Vom urmări situaţia şi la finalul lunii mai vom lua o decizie" se arată într-un comunicat de presă.
"Trebuie să se ia cea mai bună decizie pentru ca sportivii să nu aibă stresuri suplimentare. Sînt convinsa că se vor analiza lucrurile, mai ales ca acum în Japonia lucrurile nu sînt liniştite deloc. E prematur sa ne gîndim la acest lucru acum. Aceste Campionate Mondiale sînt foarte importante pentru că se decid calificatele la Jocurile Olimpice de la Londra. Cu tot respectul pentru japonezi cred că acum ei au alte cheltuieli şi nu stau să organizeze o astfel de competitie", a spus Mariana Bitang acum o săptămînă.
{{text}}