Galaţiul a jucat prost ieri şi poate pierde fotoliul de lider, dacă Timişoara bate Steaua
Aseară, Braşovul a fost clubul cu cei mai mulţi suporteri din ţară. Circumstanţele au făcut ca, în afara celor 7.000 de oameni de pe stadion, alte cîteva milioane, susţinători ai contracandidatelor la titlu, să ţină degetele încrucişate Oţelului.
Numai că Dorinel s-a protejat printr-un cocon defensiv tricotat de Giurgiu şi de Neagu. Aşa se face că singura ocazie a primei reprize a venit în minutul 41, cînd Marian Cristescu a reluat, din cădere, razant cu bara. Tot atacantul "stegarilor" (57) a şutat puternic, dar Grahovac s-a arcuit şi a deviat în corner.
Imaginea liderului? Absolut ştearsă! Asta dacă firmele de monitorizări nu contabilizează şuturile lui Paraschiv şi Viglianti, în scuturile galben-negre, la rubrica reuşite. Galaţiul a reuşit să aibă o ocazie monumentală fără să şuteze pe poartă: Paraschiv (75) a trimis cu capul puţin lîngă, după centrarea perfectă a lui Pena. Firesc după cursul jocului, Braşovul şi-a înfipt pumnalul în adversar în penultimul minut. Hadnagy a pasat inteligent cu călcîiul, mingea a ajuns la Teixeira, iar acesta a şutat puternic în bară. Mingea a ajuns la Rîpă, acesta a luftat perfect pentru Ilyeş, care a colectat trei puncte. De rîpă se poate duce şi toată munca gălăţenilor, dacă Timişoara va învinge Steaua!
Paraschiv, speriat de petarde
Atmosfera a fost încinsă ieri, la Braşov, şi la propriu, şi la figurat. În minutul 12, Gabriel Paraschiv a avut parte de o experienţă neplăcută. În timp ce primea îngrijiri medicale, la marginea terenului, în dreptul tribunei a doua, ocupată de gazde, o petardă a explodat chiar lîngă mijlocaşul ofensiv al gălăţenilor. Acesta s-a trîntit imediat la pămînt, ţinîndu-se cu mîinile de urechi, însă şi-a revenit după cîteva minute. Organizatorii i-au îndemnat pe fani la calm pentru a nu risca evacuarea.
"N-am avut atitudine. Braşovul a fost peste noi şi a meritat victoria. Obiectivul nostru nu e titlul, ci Europa League. Deci, toată presiunea pusă pe noi e artificială"
Dorinel Munteanu, antrenor Oţelul
Inbox:
- Cei aproximativ 50 de susţinători ai Oţelului i-au atacat cu pietre pe fanii Braşovului în pauza meciului, cînd aceştia au coborît din peluză să bea apă. "Stegarii" au replicat cu petarde aruncate în sectorul ocupat de gălăţeni, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor.
- Fundaşul dreapta al Braşovului, Adrian Rusu, a primit avertisment aseară şi e suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. El nu va putea evolua etapa următoare, în deplasarea de la Dinamo.
- În minutul 75, Ochiroşii s-a lovit cap în cap cu Adrian Rusu, suferind o comoţie. "Nu mai văd, nu pot să mai joc", le-a zis mijlocaşul doctorilor. Ochiroşii nu a mai continuat partida, Oţelul jucînd în 10 oameni ultimul sfert de oră, întrucît gălăţenii efectuaseră toate schimbările.
{{text}}